ÎMPLINIRE ÎN 2
Iată că Sergiu Someșan își scoate, rând pe rând, cărțile din mânecă. Cea de acum nu-i nici valet de cupă, nici popă de treflă, ci o Carte de magie", a doua din mâna pe care o filează calm, ca un jucător profesionist. Dacă în prima, Să n-o săruți pe Isabel", erau grupate mai ales proze științifico-fantastice, prezentul volum este menit să ne dea fiori și să ne poarte printre faliile în realitate care constituie lumea fantasticului. Ghid ne este însuși autorul, care folosește în mod curent narațiunea la persoana întâi, lucru care-i permite să ne ducă de nas și să-și facă numărul de iluzionism menit să ne surprindă și să ne vrăjească.
Povestirile încep cu chiar narațiunea care dă titlul volumului, o tăgăduire din care izvorăște iraționalul, o negare deviată întru dragoste, o îndoială risipită de o percepție tantrică a rosturilor. Sergiu Someșan este un romantic, un sentimental, eroii și eroinele sale constituie cupluri primordiale, jumătăți androgine ce se regăsesc în intimitatea propriului univers. Mâinile dibaciului jongleur pun în mișcare o roată de popice sclipitoare, care se învârte, se învârte parcă de la sine, până ne amețește cu totul.
În mod frapant, dezinvoltura cu care ne manipulează și ne îndrumă percepția pe alte cărări, are o altă sorginte decât fantasticul înaintașilor. Sergiu Someșan nu poate fi asemuit cu Vladimir Colin, care ne plasează de la început într-o fărâmă de basm. Pe Eliade îl conduce până la ușa care se deschide către labirintul lumilor, dar nu-l urmează mai departe. Prin firea și firul zglobiu al întâmplărilor, s-ar apropia mai degrabă de Aderca, Arghezi ori Creangă. De fapt, Sergiu Someșan se joacă de-a fantasticul. El e un realist ce ne plimbă masca insolitului prin fața ochilor, realizând un splendid spectacol de lumini și umbre.
Eroul din Cartea de magie", naratorul, e un încuiat" (care să folosim un termen la modă, preluat din lumea lui Harry Potter) care a intrat accidental în posesia unei cărți rare, scrisă de Simion Magul. Ca Saul cel dinainte de Pavel, el își respinge rostul, pentru că nu-l percepe, nu-l înțelege: menirea sa e să întregească un Univers fracționat și să umple lumea cu farmecul și sofianismul Lilianei, o vrăjitoare inițiată în tainele cele mai adânci (întocmai ca în Eva" lui Blaga, eroinele lui Sergiu Someșan ascund sub pleoape o taină ce nimenea nu știe, nici Dumnezeu chiar...").
Oana (Vis) și Efida (Adio Efida) sunt femei voluntare, zeițe care-și împlinesc poftele în urma unor stratageme elaborate, greu de deslușit până la împlinire. Când nu există o zeiță la îndemână, ea poate fi generată cu ajutorul internetului, că doar s-a stabilit științific că sunt suficienți circa 10.000 de credincioși pentru ca o divinitate să prindă viață (Întâlnire cu o zeiță). Lisa din Ritual de trecere" încearcă să cheme din adâncul tenebros al mării un monstru cu care să se însoțească și să se transforme în zeiță, dar nimerește peste un bărbat dezghețat, inventiv, care, întocmai ca și Chirică din Povestea lui Stan Pățitul", știe cum se scoate coasta de drac dintr-o femeie.
Nu este singura situație tensionată rezolvată potrivit unei logici a întregirii. În Arena", extratereștrii capturează câte un animal din fiecare specie de pe Pământ, inclusiv un bărbat și o femeie, și le închid într-o arenă pentru a determina de drept care e ființa menită să stăpânească planeta. După ce carnivorele mănâncă ierbivorele, iar apoi se ucid între ele, cuplul de oameni se minunează că totuși nu sunt eliberați, ca să-și dea seama într-un târziu că alienii habar n-au de dimorfismul sexual și îi consideră specii diferite.
Sergiu Someșan respinge orice formă de asceză, el refuză să despartă ceea ce Dumnezeu a menit să fie unit dintru început. Astfel, voiculescianul pădurean din Tăietorul de lemne", e un aducător de noroc care conferă calități magice, taumaturgice surcelelor tăiate de el. Focul făcut cu acestea vindecau pe cei din casă, iar fumul lor se înălța drept către cer, oricât de tare ar fi bătut vântul. Totuși, ținta lui Anatol nu este una înaltă; precum bine intuiește Paraschiva, văduva cea veselă, el se află în așteptarea unei împliniri firești, prin refacerea ordinii casnice", ca să reproduc o formulare inspirată a doamnei Mona Mamulea, care semnează prezentarea volumului de pe coperta IV.
Nici Rafael, piticul diform din a cărui cocoașă răsar aripi de înger, nu constituie o figură mult diferită. Povestea lui reface tranziția de la pupă la fluture, de la rățușca cea urâtă la grațioasa lebădă.
Sergiu Someșan judecă lumea fără să fie un moralist, iubește cu patimă fără să ajungă la dezmăț, crede fără a-și dori să devină un sfânt. Într-o lume plină de supereroi, el trăiește voluptatea de a fi un om simplu, un bărbat care-și află împlinirea în 2.
(Sergiu Someșan, Cadouri de Crăciun, Editura Arania, Brașov, 2001.)
Pro-Scris nr. 2 (19-20) / 2003
GYÖRFI-DEÁK GYÖRGY - Lampa de veghe (cronici de carte)

|