ÎMPLINIRE ÎN 2
 

Iată că Sergiu Someşan îşi scoate, rând pe rând, cărţile din mânecă. Cea de acum nu-i nici valet de cupă, nici popă de treflă, ci o „Carte de magie", a doua din mâna pe care o filează calm, ca un jucător profesionist. Dacă în prima, „Să n-o săruţi pe Isabel", erau grupate mai ales proze ştiinţifico-fantastice, prezentul volum este menit să ne dea fiori şi să ne poarte printre faliile în realitate care constituie lumea fantasticului. Ghid ne este însuşi autorul, care foloseşte în mod curent naraţiunea la persoana întâi, lucru care-i permite să ne ducă de nas şi să-şi facă numărul de iluzionism menit să ne surprindă şi să ne vrăjească.

Povestirile încep cu chiar naraţiunea care dă titlul volumului, o tăgăduire din care izvorăşte iraţionalul, o negare deviată întru dragoste, o îndoială risipită de o percepţie tantrică a rosturilor. Sergiu Someşan este un romantic, un sentimental, eroii şi eroinele sale constituie cupluri primordiale, jumătăţi androgine ce se regăsesc în intimitatea propriului univers. Mâinile dibaciului jongleur pun în mişcare o roată de popice sclipitoare, care se învârte, se învârte parcă de la sine, până ne ameţeşte cu totul.

În mod frapant, dezinvoltura cu care ne manipulează şi ne îndrumă percepţia pe alte cărări, are o altă sorginte decât fantasticul înaintaşilor. Sergiu Someşan nu poate fi asemuit cu Vladimir Colin, care ne plasează de la început într-o fărâmă de basm. Pe Eliade îl conduce până la uşa care se deschide către labirintul lumilor, dar nu-l urmează mai departe. Prin firea şi firul zglobiu al întâmplărilor, s-ar apropia mai degrabă de Aderca, Arghezi ori Creangă. De fapt, Sergiu Someşan se joacă de-a fantasticul. El e un realist ce ne plimbă masca insolitului prin faţa ochilor, realizând un splendid spectacol de lumini şi umbre.

Eroul din „Cartea de magie", naratorul, e un „încuiat" (care să folosim un termen la modă, preluat din lumea lui Harry Potter) care a intrat accidental în posesia unei cărţi rare, scrisă de Simion Magul. Ca Saul cel dinainte de Pavel, el îşi respinge rostul, pentru că nu-l percepe, nu-l înţelege: menirea sa e să întregească un Univers fracţionat şi să umple lumea cu farmecul şi sofianismul Lilianei, o vrăjitoare iniţiată în tainele cele mai adânci (întocmai ca în „Eva" lui Blaga, eroinele lui Sergiu Someşan ascund sub pleoape o taină „ce nimenea nu ştie, nici Dumnezeu chiar...").

Oana (Vis) şi Efida (Adio Efida) sunt femei voluntare, zeiţe care-şi împlinesc poftele în urma unor stratageme elaborate, greu de desluşit până la împlinire. Când nu există o zeiţă la îndemână, ea poate fi generată cu ajutorul internetului, că doar s-a stabilit ştiinţific că sunt suficienţi circa 10.000 de credincioşi pentru ca o divinitate să prindă viaţă (Întâlnire cu o zeiţă). Lisa din „Ritual de trecere" încearcă să cheme din adâncul tenebros al mării un monstru cu care să se însoţească şi să se transforme în zeiţă, dar nimereşte peste un bărbat dezgheţat, inventiv, care, întocmai ca şi Chirică din „Povestea lui Stan Păţitul", ştie cum se scoate coasta de drac dintr-o femeie.

Nu este singura situaţie tensionată rezolvată potrivit unei logici a întregirii. În „Arena", extratereştrii capturează câte un animal din fiecare specie de pe Pământ, inclusiv un bărbat şi o femeie, şi le închid într-o arenă pentru a determina de drept care e fiinţa menită să stăpânească planeta. După ce carnivorele mănâncă ierbivorele, iar apoi se ucid între ele, cuplul de oameni se minunează că totuşi nu sunt eliberaţi, ca să-şi dea seama într-un târziu că alienii habar n-au de dimorfismul sexual şi îi consideră specii diferite.

Sergiu Someşan respinge orice formă de asceză, el refuză să despartă ceea ce Dumnezeu a menit să fie unit dintru început. Astfel, voiculescianul pădurean din „Tăietorul de lemne", e un aducător de noroc care conferă calităţi magice, taumaturgice surcelelor tăiate de el. Focul făcut cu acestea vindecau pe cei din casă, iar fumul lor se înălţa drept către cer, oricât de tare ar fi bătut vântul. Totuşi, ţinta lui Anatol nu este una înaltă; precum bine intuieşte Paraschiva, văduva cea veselă, el se află în aşteptarea unei împliniri fireşti, prin refacerea „ordinii casnice", ca să reproduc o formulare inspirată a doamnei Mona Mamulea, care semnează prezentarea volumului de pe coperta IV.

Nici Rafael, piticul diform din a cărui cocoaşă răsar aripi de înger, nu constituie o figură mult diferită. Povestea lui reface tranziţia de la pupă la fluture, de la răţuşca cea urâtă la graţioasa lebădă.

Sergiu Someşan judecă lumea fără să fie un moralist, iubeşte cu patimă fără să ajungă la dezmăţ, crede fără a-şi dori să devină un sfânt. Într-o lume plină de supereroi, el trăieşte voluptatea de a fi un om simplu, un bărbat care-şi află împlinirea în 2.



(Sergiu Someşan, Cadouri de Crăciun, Editura Arania, Braşov, 2001.)
Pro-Scris nr. 2 (19-20) / 2003

GYÖRFI-DEÁK GYÖRGY - Lampa de veghe (cronici de carte)