Herbert George WellsH. G. Wells
Science Fiction Society,  Timișoara, România
.
.................. acasă  |  despre noi  |  istorie  |  paradox  |  autori  |  lucrări  |  legături  |  diverse  |  contact  | 
.
 
Herbet George WELLS

 
 

Herbert George WELLS

În 1869, Mendeleev publică tabelul elementelor chimice. În 1876, Bell inventează fonograful. În 1865, Jules Verne își trimite eroii într-o călătorie De la Pământ la Lună, iar în 1872 Butler publică utopia Erewhon. Herbert George Wells (1866-1946) se naște, așadar, într-un context științific și spiritual de evoluție constantă, pe care viziunea lui anticipativă îl va depăși grație personalității sale consecvente. 
„În toate cărțile pe care le-am scris — am uitat numărul lor exact — nu e vorba decât despre transformările posibile ale vieții sau despre oameni care elaborează planuri pentru a o transforma. Niciodată nu m-am mulțumit să descriu viața,“ mărturisea Wells. Poate din acest motiv nu i-a plăcut să fie comparat cu Jules Verne care, după cum singur recunoștea, pornea numai de la ceea ce e posibil în principiu. Wells este omul secolului al XX-lea încă din romanele care i-au apărut înainte de 1900. Există în scrierile sale de anticipație (Mașina timpului, Insula Doctorului Moreau - 1896, Omul invizibil – 1897, Războiul lumilor – 1898, Când se va trezi Cel-care-doarme – 1899, Primii oameni în lun㠖 1901, Hrana zeilor – 1904, În zilele cometei – 1906, Oameni ca zeii - 1921) intenția evidentă de a trece dincolo de posibilul restrictiv și de a cerceta regiuni și epoci imaginare care nu-i limitează, ci-i extind forța de anticipare. Mințile adânc ancorate în real ar putea spune că eroii lui Wells sunt niște nebuni pe care cititorii îi admiră pentru că nu vor fi niciodată ca ei. Griffin, savantul invizibil, este complet lipsit de scurpule, necioplit și grosolan, iar doctorul Moreau este „tatăl“ unor creaturi hidoase, oamenii-animale. Cu siguranță, mulți părinți le-au interzis copiilor să citească romane ale căror protagoniști stau sub semnul monstrului Frankenstein, creat de mintea unei femei...
Eroul wellsian este un geniu, un cutezător și un savant care experimentează imposibilul și reușește să-l pătrundă, pentru ca în final să-i cadă victimă. Este în mod clar un semnal de alarmă tras de Wells: știința trebuie să avanseze simultan cu ideile morale, altfel omenirea va trăi mereu sub amenințarea unui pericol. 
Wells a avut formație științifică însoțită de convingeri socialiste, pentru care a fost mult criticat dar, care nu apar evidente nici în romanele, nici în povestirile sale. Talentul lui de scriitor și tentația teritoriului științifico-fantastic au depășit un eventual plan inițial mai restrâns. Spre deosebire de eroii lui, el nu a fost victima concepțiilor sale, ci le-a dat o finalitate neașteptată, paradoxală, creând lumi noi în locul celor vechi.
 


 
 
 
Omul invizibil - coperta Razboiul lumilor - coperta Hrana zeilor - coperta In zilele cometei - coperta

.Laurențiu Demetrovici - Wells - utopia limitată


TOP

All contents copyright © 2004. All rights reserved