H.G. Wells - Science Fiction Society, Timişoara, România

În 1869, Mendeleev publică tabelul elementelor chimice. În 1876, Bell inventează fonograful. În 1865, Jules Verne îşi trimite eroii într-o călătorie De la Pământ la Lună, iar în 1872 Butler publică utopia Erewhon. Herbert George Wells (1866-1946) se naşte, aşadar, într-un context ştiinţific şi spiritual de evoluţie constantă, pe care viziunea lui anticipativă îl va depăşi graţie personalităţii sale consecvente.  
„În toate cărţile pe care le-am scris — am uitat numărul lor exact — nu e vorba decât despre transformările posibile ale vieţii sau despre oameni care elaborează planuri pentru a o transforma. Niciodată nu m-am mulţumit să descriu viaţa,“ mărturisea Wells. Poate din acest motiv nu i-a plăcut să fie comparat cu Jules Verne care, după cum singur recunoştea, pornea numai de la ceea ce e posibil în principiu. Wells este omul secolului al XX-lea încă din romanele care i-au apărut înainte de 1900. Există în scrierile sale de anticipaţie (Maşina timpului, Insula Doctorului Moreau - 1896, Omul invizibil – 1897, Războiul lumilor – 1898, Când se va trezi Cel-care-doarme – 1899, Primii oameni în lună – 1901, Hrana zeilor – 1904, În zilele cometei – 1906, Oameni ca zeii - 1921) intenţia evidentă de a trece dincolo de posibilul restrictiv şi de a cerceta regiuni şi epoci imaginare care nu-i limitează, ci-i extind forţa de anticipare. Minţile adânc ancorate în real ar putea spune că eroii lui Wells sunt nişte nebuni pe care cititorii îi admiră pentru că nu vor fi niciodată ca ei. Griffin, savantul invizibil, este complet lipsit de scurpule, necioplit şi grosolan, iar doctorul Moreau este „tatăl“ unor creaturi hidoase, oamenii-animale. Cu siguranţă, mulţi părinţi le-au interzis copiilor să citească romane ale căror protagonişti stau sub semnul monstrului Frankenstein, creat de mintea unei femei... 
Eroul wellsian este un geniu, un cutezător şi un savant care experimentează imposibilul şi reuşeşte să-l pătrundă, pentru ca în final să-i cadă victimă. Este în mod clar un semnal de alarmă tras de Wells: ştiinţa trebuie să avanseze simultan cu ideile morale, altfel omenirea va trăi mereu sub ameninţarea unui pericol.  
Wells a avut formaţie ştiinţifică însoţită de convingeri socialiste, pentru care a fost mult criticat dar, care nu apar evidente nici în romanele, nici în povestirile sale. Talentul lui de scriitor şi tentaţia teritoriului ştiinţifico-fantastic au depăşit un eventual plan iniţial mai restrâns. Spre deosebire de eroii lui, el nu a fost victima concepţiilor sale, ci le-a dat o finalitate neaşteptată, paradoxală, creând lumi noi în locul celor vechi. 
 

Antuza Genescu