S-a născut la 27 iunie 1962, în satul Mal, judeţul Sălaj. Este absolvent al Facultăţii de Chimie Industrială a Institutului Politehnic “Traian Vuia” din Timişoara. Îşi exercită meseria de inginer chimist la Timişoara; în 1993 “rămâne” în Marea Britanie, iar din 1996 se stabileşte la Windsor, Ontario – Canada. Se reorientează profesional, urmând în prezent colegiul St. Clair - pt. “Tool & Die Maker” -.

Debutează în revista “Helion” (1983), cu povestirea Acasă. Publică proză SF în “Paradox” (Rezervaţia), “Helion” (Dimineaţa unor roboţi, Papara papării), “Jurnalul SF”. Schiţa Soldatul, tradusă în limba engleză de Antuza Genescu, este publicată în “Orient Latin” (1994). Acelaşi text (în româneşte, de astă dată) este inclus şi în “Paradox”-ul aniversar/ retrospectiv din 1997. În 1994 îi apare volumul de proză SF şi fantastică Un om din Wayfalua (Editura Marineasa, Timişoara). Alte colaborări – la publicaţiile “Orizont”, “Renaşterea bănăţeană”, “Strada”, “Gazeta de Vest”. Lucrarea Povestind în drum spre Oglinda este inclusă în antologia Zona - prozatori şi poeţi timişoreni din anii ’80 şi ’90 (Editura Marineasa, 1997).

Obţine premiul special al juriului, pentru proză, la Concursul naţional de creaţie literară “Mihai Eminescu” - Oraviţa, 1992, cu schiţa Un om din Wayfalua şi premiul I pentru nuvela Povestind în drum spre Oglinda, la Cluj, în 1993, la concursul organizat cu prilejul Zilelor cenaclului local.

Este membru al clubului “Helion”, ale cărui şedinţe de lectură le-a “moderat” vreme de mai mulţi ani. Actualmente, este secretar literar al clubului “Luceafărul” (al comunităţii române din Windsor). Are în pregătire un volum de proză şi unul de poezie.

Referinţe critice:
- Daniela Litoiu , în “Orizont”, Timişoara, 24 februarie, 1994;
 - Dorel Sibii, în “Arca”, Arad, 1994;
 - Radu Andriescu, în “Convorbiri Literare”, Iaşi, nr. 9-10/1994;
 - Lucian Vasile Szabo, în “Helion”, Timişoara , nr. 3/1994;
 - Ioana Pârvulescu, în “România literară”, Bucureşti , nr. 9, 18-24 mai 1994;
 - Mihail Grămescu , în “Jurnalul SF”, 1994.
- Olimpia Berca,  în Dicţionarul Scriitorilor Bănăţeni.

EXERCIŢII CU STRĂINI ŞI SUPERSTIŢII - Ioana Pârvulescu, România Literară
 Proza cu “o pisică moartă” este un exerciţiu de concizie, pornit, desigur, de la zicala aruncatului pisicii moarte în ograda vecinului, în combinaţie cu superstiţia că pisica neagră are ceva diavolesc şi aduce ghinion. Dar ea ar rămâne o simplă poveste cu haz, numai bună pentru uşoarele antologii de gen, dacă autorul nu ar dispune, pe lângă talent, şi de inteligenţă artistică. Costel Baboş întăreşte ţesătura subţire a pretextului narativ în două moduri: printr-o rafinată tehnică narativă şi prin dozarea gradată a comicului.(...) Comicul, aici şi în celelalte proze, este sporit prin repetiţii şi contraste: evenimentele devin tot mai alarmante, se precipită, dar sătenii (printre care şi naratorul) le acceptă tot mai senini, cu fatalismul şi răbdarea specifice, cum se spune, ţăranului (ardelean) român.

BREŞA ÎN REAL - Daniela Litoiu, Orizont
Un debut excepţional de generos găzduit de Editura Marineasa: volumul de proză scurtă al lui Costel Baboş, Un om din Wayfalua. Cu o înzestrare de potenţial dramaturg în construirea dialogului, Costel Baboş e autorul unei proze din care transpare un absurd neîmpins la limite, ancorat într-un uşor tragism. Acesta încearcă să fie diluat de nuanţe comice, stil de a face proză care ni-l aminteşte pe Daniil Harms. Dincolo de aceste observaţii preliminare, cele opt proze scurte cuprinse în volum încearcă, fiecare, să producă o breşă în real, o breşă de acces spre altă lume. O lume cu care, am putea spune, ne-au obişnuit basmele tradiţionale. La Costel Baboş, însă, această lume suportă modificări datorate unui secol în care au apărut şi s-au dezvoltat psihologia şi psihanaliza.

Radu Andriescu, Convorbiri Literare
Una din cele mai plăcute lecturi ale acestui sfârşit de an ar putea fi cartea de proză, să-i zicem, fantastică, a lui Costel Baboş, pe care ne-o propune Editura Marineasa de la Timişoara. (...) Povestirile lui Costel Baboş pot fi o lectură extrem de placută pentru că au şi fost scrise cu o anumită voluptate. Ca să nu mai vorbim de talent. Personajele, credibile şi în acelaşi timp pitoreşti, sunt cele care îl ajută pe prozator să intre în inima unei poveşti sau a alteia. Fiecare întâmplare îşi are propriul personaj în centru, cu nume şi poreclă, schiţat, de cele mai multe ori, din doar câteva fraze. Un joc care se repetă mereu dar care nu plictiseşte, să zicem la Marquez, scriitor care foloseşte de multe ori aceeaşi tehnică.