Povestiri despre sfârşitul galaxiei

„De ce să zbori cu avionul, dacă poţi să fii pasăre?” Iată un alt mod de a-ţi exprima ambiţia libertăţii, care îi aparţine lui George R. R. Martin. Îl regăsim în Regii Nisipurilor (Nemira, 2010). Nu sunt extraordinar de încântată de prozele lui Martin din acest volum. Excepţie face povestirea care îi dă titlul şi care a făcut vâlvă şi acum treizeci de ani. Un text remarcabil. A apărut şi într-un Almanah Anticipaţia de prin anii ’80. Are alt timbru faţă de celelalte texte. Si nu doar eu sunt de părerea asta, ci şi aceia, foarte mulţi la număr, care i-au dat povestirii premiile Hugo, Nebula şi Locus.

Martin, oricum, a dat lovitura. Este un autor cu multă, multă răbdare. Cumpăraţi şi citiţi Încleştarea regilor, Urzeala tronurilor, Iureşul săbiilor şi Festinul ciorilor (toate publicate de prietena mea, Nemira) şi îmi veţi da dreptate. Când le-aţi terminat, veţi avea impresia că aţi încheiat o etapă lungă din viaţa voastră, aceea în care aţi învăţat şi voi, în sfârşit, ce înseamnă răbdarea.

Navigând din site în site, am aflat că volumul Regii nisipurilor cuprinde primele texte SF ale lui Martin, prin care ne proiectează, premonitoriu, într-o galaxie părăginită. Aveam de-a face cu o culegere despre sfârşitul galaxiei populate cu nenumărate creaturi care te şochează mai mult decât îţi stârnesc milă. (Oare de ce când spui sfârşitul galaxiei nu sună atât de înspăimântător ca atunci când spui sfârşitul lumii?)

În povestirea Prieteni nedespărţiţi, Pământul e civilizat şi înfloritor, dar plictisitor. Oamenii visează la stele. Se colonizează Luna, planetele Marte şi Mercur. Se construiesc multe nave spaţiale. Iar prin galaxie zburdă roiuri de sclipitoare, umbre şi prieteni nedespărţiţi. Sclipitoarele, licuricii spaţiului, sunt luminiţe de toate culorile, însă nu stele; îşi schimbă locul şi dansează când stinse, când aprinse. Umbrele sunt duşmanii lor, mari cât un om, „globuri de energie pulsânde”. Ele fură strălucirea stelelor, devorează roiurile de sclipitoare şi, când întâlnesc o navă, „un fragment singuratic de nichel-fier învârtindu-se în vid”, o înghit cu lăcomie. Prietenii nedespărţiţi trebuie să descoperiţi singuri ce sunt. Aflaţi de la mine doar că aduc cu oamenii, acei „indivizi prostuţi şi goi care umblă aiurea prin spaţiu”. Brand, personajul principal, e un frustrat, un laş, un încăpăţânat, şi bine că e şi încăpăţânat, pentru că altfel mai are puţin şi ajunge un perdant. Dar îi vine o idee strălucitoare — cum să scape din ghearele  neputinţei fizice şi spirituale.

Ideea îngerului e contrariantă în această povestire şi, spre nemulţumirea mea, încalcă anumite canoane. Pentru că aceste creaturi suave, străvezii şi, desigur, superbe sunt nişte toante (ca să nu spun netede pe creier, pentru că nu au creier). Dar nu numai de asta am spus că se depăşesc nişte limite. Singura legătură dintre îngerii lui Martin şi aceia pe care îi cunoaştem noi e că sunt frumoşi şi ne ajută. Aş fi vrut ca Martin să apeleze la alte fiinţe în povestirea asta. Sau să le dea alt nume.

În Doamna-din-Stele, o povestire fără eroi, cum precizează însuşi autorul din primul alineat, ni se descrie cuşca libertăţii despre care credem că nu ne putem lipsi. Faci numai ce-ţi poruncesc locuitorii din cuşcă. Încerc să vă trezesc apetitul atrăgându-vă atenţia asupra câtorva nume de personaje: Slutu’, Hal cel Păros şi Mârtanu’ Poticnit. O fată rătăcită printre stele, obligată să ajungă târfă, resemnată şi revoltată în acelaşi timp. Un proxenet aspru la suprafaţă, bun cunoscător al traiului deşucheat, cândva foarte priceput în a mânui limba-iute. Un Băiat de Aur, cu piele aurie, păr cărunt şi urechi de spiriduş. Imaginaţi-vă cum vorbesc aceste creaturi care sălăşluiesc pe un loc botezat Stânca şi-şi fac veacul în Piaţa de Argint, un bazar pentru prostituate, proxeneţi, pederaşti, hibrizi, mutanţi. Un festin al imaginaţiei bolnave. Vă mărturisesc că mi-a amintit, chiar dacă în mică măsură, de Zahei orbul, al lui Vasile Voiculescu. Şi de alte cărţi, pe care nu îndrăznesc să le pomenesc în tableta noastră.

Gustaţi-l pe George R.R. Martin începând cu Regii nisipurilor. E destul şi pentru dejun, şi pentru prânz, şi pentru cină. Doar seria Cântec de gheaţă şi foc cuprinde romanele pomenite mai sus şi încă trei, în fază de proiect. Eu vă doresc poftă bună.