În reluare
Aţi văzut, cu siguranţă, filmul Ziua cârtiţei sau altele, pe aceeaşi temă. V-aţi dorit cumva să intraţi în pielea personajului care se trezeşte dimineaţa şi constată că ziua de azi începe şi evoluează exact ca ziua de ieri? Celor dornici de experienţe care le permit să retrăiască o parte din trecut şi să evite unele greşeli numai ca să facă altele le recomand să citească, profilactic, romanul Replay, de Ken Grimwood.
Personajul principal, jurnalistul de radio Jeff Winston, este, până în clipa când moare prima dată, o victimă încadrabilă în categoria clasică şi, din păcate, prea generoasă, a celor care, printre ale necazuri, nu prea au bani, nu se mai înţeleg cu partenerul de viaţă şi nu sunt mulţumiţi de serviciu. La 43 de ani, în biroul său, Jeff suferă un infarct şi moare stând de vorbă la telefon cu soţia. Se trezeşte la 18 ani, student, dar cu mintea de la 43 de ani şi cu toate informaţiile şi cunoştinţele acumulate până atunci – o avuţie care îi permite să se îmbogăţească rapid.
Experienţa morţii la aceeaşi vârstă şi a trezirii se repetă de câteva ori. Din păcate, trezirea se face de fiecare dată tot mai târziu în viaţă. Jeff retrăieşte dragostea cu prietena lui din studenţie, cu fosta (actuala?) soţie, şi cu Pamela, femeia care, asemenea lui, moare şi revine la viaţă. Cei doi, frământaţi de soarta lor tumultuoasă, care îi face, alternativ, să urle de neputinţă, dar şi să strige de fericire, încearcă să-i găsească pe alţii ca ei. Descoperă, din păcate, un criminal în serie închis într-un azil de boli nervoase, convins că extratereştrii îl pun să comită omorurile. Au, în fiecare viaţă, altă meserie. Când se hotărăsc să spună lumii ce li se întâmplă, sunt arestaţi şi ameninţaţi cu moartea, din cauza speculaţiilor şi a implicaţiilor politice ale evenimentelor prevestite de ei. Mor din nou, la timp, ca să se trezească fiecare căsătorit cu altcineva, incapabili să-şi sfarme căsniciile, să se despartă de copii, dar şi să renunţe la dragostea dintre ei, tot mai puternică, odată cu fiecare moarte-trezire.
Finalul e trist, ar zice femeile. Nu, lucrurile se sfârşesc aşa cum trebuie, ar zice bărbaţii. Sau invers. Jeff şi Pamela mor şi se trezesc imediat după clipa morţii, cantonaţi fiecare în mediul lui familial anost, din care nu mai pot ieşi, pentru că nu ştiu cum e mai bine pentru ei.
Romanul, răsplătit cu World Fantasy Award în 1988, este bogat în teme filosofice şi spirituale strecurate într-o naraţiune curată, care nu uimeşte prin calităţile literare inedite, pentru că urmăreşte altceva. Un singuratic în viaţa lui prea scurtă, Grimwood ne repetă, în tot romanul, că traiul pe pământ e alcătuit din evenimente pe care greu le putem controla, că nu trebuie neapărat să evităm greşelile, că riscul neasumat e o şansă dată eşecului.
Autorul a preferat, mai puţin inspirat, ca finalul aventurii lui Jeff şi Pamela să nu fie şi finalul romanului. Aşa că a adăugat un epilog în care un personaj nou, fără nici o legătură cu celelalte, moare şi, desigur, se trezeşte tânăr, cu minte de adult. E plin de optimism, nu buimac, ca eroii principali, şi e convins că, în noua viaţă, nu va mai face nici o greşeală. Grimwood a simţit nevoia să ne atragă atenţia că grupul fericiţilor-nefericiţi, al celor care au şansa vieţii/morţii repetate, nu e limitat, că nu ştim niciodată de câte ori apărem sau dispărem din existenţa cuiva şi în ce fel i-o influenţăm.
Aş fi vrut să ştiu ce se întâmplă cu personajele când ajung din nou în clipa morţii. Poate că Ken Grimwood tocmai asta intenţiona să descrie în continuarea la Replay, pe care nu a mai apucat s-o termine.
