Ţinuturi cosmice virgine – Adâncurile cerului. Explorator: Vernor Vinge

În 2010, trufandaua primăverii science-fiction este romanul Adâncurile cerului (Editura Nemira), un „space opera” plasat peste mii şi mii de ani, aşa cum simte nevoia să ne explice chiar autorul, Vernor Vinge, de la bun început. Vinge a fost profesor de matematică şi informatică la Universitatea din San Diego. Ca scriitor de science-fiction, a luat premiul Hugo de mai multe ori, nu doar pentru roman.

Cine a citit Foc în adânc (premiul Hugo în 1993), apărut la noi în 2008, a ajuns în „Adâncurile gânditoare” ale galaxiei şi la marginile ei, acolo unde tehnologia se dezvoltă mult mai rapid decât în centru. Dacă eşti cititor profesionist, nu-i greu de dus la capăt această carte luuungă, dar nu strică să cunoşti câte ceva despre ideile autorului, care este convins că „în treizeci de ani, tehnologia ne va pune la dispoziţie mijloacele pentru a crea inteligenţa supraumană. La scurtă vreme după aceea, era omului va lua sfârşit.” Citatul este tradus din The Coming Technological Singularity, pe româneşte, Se apropie singularitatea tehnologică, eseu scris de Vernor Vinge în 1993. Aşadar, ne pândeşte singularitatea, momentul în care omul, ca fiinţă biologică, nu va mai face faţă hipertehnologizării şi va trebui să se remodeleze. Incitant? Complicat? Şocant? Da, dacă eşti curajos, curios şi, mai presus de toate, informat. Abominabil? Da, dacă eşti îngust la minte, copleşit de spaime ancestrale sau te scalzi candid în balta ignoranţei.

Revenind la Adâncurile cerului (premiul Hugo în 2000), se cere precizat că nu este o continuare la menţionatul Foc în adânc. Cartea a fost, într-adevăr, scrisă ulterior, dar e o revenire cu mult, mult timp înainte, în acelaşi univers în care nu mai vorbim de zile, săptămâni şi ani, ci de kilosecunde şi megasecunde. La începutul cărţii ni se spune câte kilosecunde sunt într-o zi şi câte megasecunde într-un an, dar pentru noi e cel puţin neobişnuit să ne gândim, de exemplu, că plecăm în concediu peste vreo douăzeci de megasecunde. Secunde? Ha! O să treacă repede. Nici poveste. O megasecundă înseamnă cam jumătate de lună! Când citeşti primele pagini, eşti tentat să tot transformi în zile, ani sau luni, apelând la scara logaritmică ajutătoare, dar sigur că aşa îţi întrerupi lectura şi rişti să te pierzi în Spaţiul Uman, cum numesc personajele, adesea cu mândrie, porţiunea de univers în care călătoresc.

S-a afirmat că Adâncurile... e povestea lui Pham Nuwen, singurul personaj comun cu Foc în adânc, unul din simbolurile naţiei Qeng Ho, a cărei flotă parcurge Spaţiul Uman în scopuri comerciale. De fapt, e povestea unui conflict. Qeng Ho sunt împărţiţi în mari familii de negustori şi proprietari de nave/flote. Atât ei, cât şi emergenţii – numiţi aşa pentru că au ieşit din primitivism doar cu câteva secole în urmă şi de-abia se caţără pe scara progresului – pândesc trezirea la viaţă a planetei Arachna, locuită de păianjeni, fiinţe inteligente şi raţionale care au atins un nivel tehnologic similar celui de pe Pământ în zilele noastre. Trezirea Arachnei depinde de aprinderea unei stelei fluctuante, echivalenta soarelui nostru. Fluctuanta parcurge un ciclu de 250 de ani, din care stă trează 35 şi doarme 215. Aşadar, paingii ies din adăposturile subpământene în care au hibernat 215 ani şi-şi reiau existenţa normală timp de 35 de ani. Şi Qeng Ho, şi emergenţii speră să exploateze tehnologic şi comercial scurta lor perioadă de viaţă. Dar, dacă cei dintâi urmăresc doar să-şi extindă afacerile, nu în totalitate cinstite, Emergenţii au scopuri mârşave, începând cu distrugerea în masă a păianjenilor.

De aici începe explorarea Adâncurilor cerului – refugiile în care se retrag păianjenii când se lasă peste ei două sute de ani de frig şi beznă. De aici începe şi explorarea istoriei la scară galactică. Da, romanul poate fi privit ca un foarte interesant manual de istorie a viitorului.

Nu rataţi acest roman. Ajunşi la finalul lui, veţi trage, asemenea lui Vinge, concluzia că mai sunt multe „taine de învins”. Şi multe cărţi de (re)citit.