EDITORIAL: De la film la SF

De curând, filmul „Poziţia copilului”, regizat de Călin Peter Netzer, a obţinut un prestigios premiu internaţional: „Ursul de aur”, la festivalul de la Berlin. Pe lângă reacţiile de bucurie, fireşti, în presă au apărut şi un alt tip de ecouri, cel puţin bizare într-un asemenea context: filmul în cauză nu va avea succes la public, nici la noi, nici în străinătate şi că, oricum, va fi dat uitării. Ciudată era şi ambiguitatea afirmaţiilor, de nu ştiai dacă se deplânge o situaţie sau este vorba de un reproş adresat regizorilor din noul val de film românesc, pentru că ar realiza producţii doar pentru festivaluri şi premii, iar nu pentru marele public, aşa cum se făcea altă dată.

Bun, şi ce legătură are asta cu SF-ul?, se poate întreba cineva, pe bună dreptate. Problema raportului dintre creaţiile pentru cunoscători (critici, specialişti, public cultivat etc.) şi cele comerciale (destinate pentru marele public, cel nesofisticat), se întâlneşte în toate artele. Este o discuţie complexă pentru că implică factori estetici, sociologici şi economici, iar la urmă, hop!, se adaugă şi gustul. Prin urmare, soluţii globale, simple, la îndemână, care să mulţumească pe toată lumea, vor fi fiind posibile în teorie, dar nu şi în practică, unde sunt de negăsit.

În opinia mea, atât opţiunea elitistă, cât şi cea comercială, pot şi trebuie să coexiste în mod paşnic, fiecare dintre ele având propriul său rol important. Mai cred că nu trebuie statuată o distincţie valorică globală între cele două direcţii, pentru că ele nici nu se pot compara, deoarece sunt, în fond, lucruri diferite. (Excepţie fac acele rare producţii care reuşesc să fie în acelaşi timp şi elitare, şi comerciale.)

Prin urmare, se constată că nu orice film de artă este valoros, că există şi eşecuri, după cum, un film comercial poate fi şi bun, dar asta nu-l transformă imediat într-un film de artă, el rămânând exact ceea ce este: un film comercial bun, poate chiar excelent (mai explicit: făcut cu multă măiestrie şi talent).

O dezbatere pe această temă, în interiorul SF-ului, ar fi benefică, ajutând la clarificarea unor strategii, personale sau de grup. După cum bine (şi cu amărăciune) se ştie, genul este perceput de unii ca fiind exclusiv minor, o literatură populară, prizată îndeosebi de tineri. (Cred că ultima idee este un clişeu ce a ieşit din actualitate în ultimii 10 - 15 ani, dacă ne gândim la obiceiurile culturale ale adolescenţilor de astăzi.) Stăpânirea tehnicilor literare şi talentul scriitoricesc nu sunt suficiente pentru a face o mare operă, cred că este nevoie şi de un ţel adecvat. El există? Care ar fi acesta?