O Meduză semicentenară

Sâmbătă, 21 Mai, 2016
Mircea Opriţă - Întâlnire cu Meduza

Cu exact jumătate de secol în urmă, scriitorul și criticul Mircea Opriță își publica, la Editura Tineretului (devenită ulterior Albatros și rămasă, în următoarele două decenii, singura promotoare a unei colecții dedicate creației SF românești), volumul de debut Întâlnire cu Meduza. Reunind șase povestiri de sine stătătoare - AlcoraDincolo de ploaie, Întoarcerea navei, Exilatul, Desprinderea de stea și narațiunea care a dat titlul volumului – această apariție editorială aducea în atenția publicului SF din țara noastră (încă tributar, ca înțelegere a fenomenului științificțiunii, modelului de import, tehnicist) un autor pregătit să facă dovada că literatura SF se poate valida cultural doar în interiorul literaturii în întregul ei. Este adevărat, Mircea Opriță nu a făcut singur acest dublu pas de eliberare de model (dublu, pentru că, pe lângă tehnicism, încă firava creație literară SF românească se debarasa în acei ani și de zgura proletcultismului), ci în solidar cu o generație, astăzi clasică, de autori ai genului. Dar scriitorul timișorean (prin naștere) și clujean (prin cariera culturală) s-a individualizat în interiorul acestui grup printr-o opțiune scriiturală rămasă și astăzi solitară. Textele sale, din volumul de debut, dar și cele care a urmat, sunt marcate de o surprinzătoare, pentru fanii SF, literaritate; o literaritate împinsă, frecvent, până la limita liricului (ce-i drept, fără să atingă condiția poemului în proză), pe care autorul o construiește, cu precădere, pin preocuparea pentru detaliul de stare, prin nararea (istorisirea) accentuat retrospectivă și prin desfășurarea acțiunii nu direct, în timp real, ci din dialogurile personajelor. Fără eticheta SF, cititorul neavizat nu realizează decât tras de mânecă (autorul are, în acest sens, trucurile sale) că se află, totuși, în fața unui text science-fiction; cititorul avizat, atent la profunzimile și motivațiile literare, descoperă însă cu relativă ușurință că SF-ul pe care Mircea Opriță îl promovează (o face și ca autor, și ca teoretician și critic literar) este unul recentrat pe om, care repune tehnicul la locul său, de instrument.