A treia vârstă a „Paradox”-ului

În viaţa oricărei grupări, culturale ori ba, mai ales atunci când istoria acesteia se întinde pe mai multe generaţii, există suişuri şi coborâşuri. Cenaclul „H. G. Wells” a avut parte, în mai multe rânduri, de asemenea evoluţii, reuşind însă o performanţă incontestabilă: aceea de a nu-şi întrerupe niciodată activitatea.

Secretul acestei reuşite l-a constituit identificarea unuia sau mai multor proiecte capabile să mobilizeze, dar şi să adauge un plus de profesionalism standardelor atinse anterior. În anii care au trecut de la aniversarea a 40 de ani de activitate neîntreruptă – iată, sunt deja trei ani şi jumătate în plus –, wellsiştii timişoreni au cooperat pentru realizarea unor pagini româneşti de enciclopedie science-fiction europeană, au publicat proză, traduceri, eseuri, recenzii şi studii, au creat artă vizuală şi cinematică, au organizat conferinţe, întâlniri cu cititorii (inclusiv în şcoli rurale), trăznălioane, expoziţii şi lansări, au dezvoltat dialogul cu filialele uniunilor profesioniste de creaţie din vestul ţării, cu edituri şi publicaţii culturale din ţară şi din afară.

Cel mai recent proiect este legat însă de o realizare de suflet a generaţiilor anterioare de wellsişti: „Paradox”, cel mai vechi fanzin tipărit din fandomul SF românesc. Relansarea publicării sale şi în formulă print, iniţiată toamna trecută, cu prilejul aniversării a patru decenii de la apariţia primului număr, nu se doreşte a fi doar o reînnodare a tradiţiei sau o mărturisire de fidelitate faţă de cultura scrisă, într-un moment în care numeroase publicaţii se refugiază exclusiv în spaţiul online (univers în care cenaclul „H. G. Wells” şi-a marcat şi-şi dezvoltă prezenţa de peste un deceniu), ci şi o etapă, a treia din evoluţia publicaţiei, de parcurgere completă a traseului de la fanzin la prozin – adică de la publicaţia care se face oglinda unei comunităţi de creaţie la platforma de manifestare a creatorilor consacraţi sau cu potenţial de consacrare, care recunosc şi promovează valori estetice valabile şi în interiorul, şi în afara fandomului SF.

Pasul acesta a fost făcut, o recunoaştem, după o îndelungă ezitare, pentru că starea la zi a fandomului românesc – dar, după cum o reflectă ediţiile recente ale EuroCon, şi a celui european – este marcată încă (şi va mai fi, probabil, multă vreme) de numeroase simptome ale post-postmodernismului. Agitaţia, nesiguranţa şi inconsecvenţa specifice acestui fel de a fi în cultură alimentează impresia că în zilele noastre se creează prea puţină valoare autentică şi că, oricum, ceea ce se creează este sortit dispariţiei prin neparticiparea la circuitele majore ale valorilor.

Îndrăznim să opinăm că această impresie nu reflectă realitatea, că în literatura science-fiction românească a acestei generaţii au apărut, peste tot în ţară, lucrări literare (şi nu numai) care, acum două decenii, când circuitele valorice nu erau încă fragmentate, ar fi câştigat o apreciere cvasiunanimă. Ne grăbim să precizăm şi că nu ne-am propus să ne erijăm într-o instanţă estetică (şi, de altfel, nu credem că este posibil ca cineva s-o facă), ci doar să ne manifestăm solidaritatea activă cu autorii, traducătorii şi criticii care împărtăşesc în continuare convingerea că literatura science-fiction trebuie să fie, înainte de toate, literatură.

Faptul că la apelul lansat către celelalte centre SF din ţară, de a contribui la noul parcurs al bătrânului „Paradox”, au răspuns numeroşi creatori de prim rang – povestirile câtorva dintre ei le veţi putea citi chiar în acest număr, le mulţumim şi lor, şi celorlalţi colaboratori de suflet – ne-a dat certitudinea că suntem pe drumul cel bun, că ne-am angajat într-un proiect util nu numai nouă, ci şi fenomenului science-fictionromânesc în general. Un fenomen al cărui loc de drept este, sperăm să-i convingem de asta şi pe cititorii noştri de azi şi de mâine, la suprafaţa culturii, nicidecum în subteranele acesteia.