Vânătorul şi pescarul amator

Papagalul se aşeză lângă el pe o creangă şi cântă monoton şi piţigăit textul binecunoscut:

Vă doriţi un TRUP-DE-LUT?
Vi-l dăm pe flori sau împrumut.
"

Li An eliberă trunchiul copacului şi începu să se încolăcească pe următorul. Scoarţa moale şi umedă îl atrase, îl cuceri, hotărî să-şi tragă sufletul aici. Se propti în solzi, apoi îşi deschise frunzele mari, galben-aurii, împodobite cu nervuri violete şi ondulate gingaş la margini. Pipăi scoarţa arborelui. Undeva, jos, coaja era crăpată, înfipse rădăcinile în corpul buretos, adânc, tot mai adânc, până la vasele cu sevă. Bustul dulce-amărui se difuză în corpul lung, serpentiform; încet-încet, celulele secătuite se reîncărcau cu glucoză, ţesuturile îşi recăpătau elasticitatea. Oricum, până la cărare nu mai era mult. vreo şapte-opt pomi, o să-i treacă, fâş-fâş, până la amiază. Atunci...
     Îşi controlă ghearele: se mişcau uşor, rapid şi erau pline-ochi cu venin de calitate.
     Auzi din nou vocea papagalului:

           „Vă doriţi un TRUP-DE-LUT?
           Vi-l dăm pe flori sau împrumut.
"

     Se opri, simţea ceva vibrând deasupra corpului său. Închise brusc frunzele. Un fluture gigant ameţit şi câteva muşte negre alunecară la baza foilor solzoase. Macină cadavrele până ce obţinu un semigel cleios, extrase sucurile nutritive şi lepădă resturile rămase spre rădăcini.
     „Dacă nu fac rost de un TRUP-DE-LUT, nu mă pot întovărăşi cu Li Ana. Ah! ... Ce obicei blestemat !"
     De undeva se auzi o chemare dulce. Papagalul îşi drese penele, îşi aranjă creasta şi răspunse. Glasul necunoscut şi îndepărtat îl chemă din nou. Îşi luă zborul.
     Li An suspină profund, atât de profund încât pentru o clipă i se dilatară stomatele, expulzând picăturile de apă din capilare, iar frunzele i se aplecară uscate, de parcă arşiţa furase din ele lichidul vital.
     „Mai bine plec."
     Începu să se desprindă. Se descolăci, îşi îndreptă trupul şi pipăi copacul vecin.
     „UN ARBORE DE CAUCIUC !"
     Li An îl înconjură precaut, cu o singura buclă şi alunecă rapid spre următorul.
     „Mătuşa Li Ana Bela povestea demult, pe când eram încă scurt şi mă legănam pe cocotierul de lângă Laguna Lipitorilor, că într-o seară, o rudă îndepărtată, pe nume Li Ana Stasiu se încolăcise pe un pom ca acesta să se odihnească. Din nebăgare de seamă, zgâriase cu ghearele scoarţa fragedă. Peste noapte, din micile răni se scurse latexul, care, în contact cu aerul rece al nopţii, coagulase şi îl lipi trainic de trunchi. Degeaba, doar Li Ant On, Li Ant Im şi alţii din neamul Li Anţilor pot parazita copacul de gumă."
     Se concentră asupra drumului. Pe un bananier înmiresmat se întâlni cu un boa somnoros. Îl salută în treacăt fluturându-şi frunzele. Mai avea doi-trei copaci de trecut. Jocul razelor de soare arăta că se apropie amiaza.
     „Încă puţin .. Gata !"
     Se lăţi între doi arbori deasupra cărării şi se prinse zdravăn de ei. „De-acum înainte totul va fi o joacă", se gândi Li An. Nimeni din neamul Li Anelor nu ştia să lege atâtea noduri câte ştia el, nimeni nu îl întrecea la întinsul laţurilor. La început, învăţase tot ceea ce ştiau Li Anele bătrâne, apoi observase că unele noduri sunt răsucite invers decât altele şi că totul poate fi redus la câteva laţuri elementare. Mândria lui era un inel - capcană fără cap şi fără coadă, fără părţi, cu o singură suprafaţă; îl descoperise întâmplător într-o zi din sezonul ploios, pe când cugeta asupra drumului parcurs de un vierme printre frunzele sale.
     Un foşnet...
     Pe cărare se apropia o mogâldeaţă albă. Li An deduse forma lunguiaţă desprinsă dintr-o pălărie uriaşă cu borurile pleoştite, decolorate de timp. În dreapta fiinţei care se apropia scânteia ritmic un obiect metalic lat. Reflex, încercă dubla înnodare a laţului banal, dar simţi o durere năpraznică în mijloc şi...

. . . . . . . . . . . . .

     Visul viermelui inelat fu întrerupt pe neaşteptate.
     Pescarul rupse râma în două, potrivi jumătăţile în cârlige, scuipă de trei ori pe ele, duse mâna în spate şi, în timp ce murmura cucernic: „Râmă, râmă, ultima mea râmă, adu-mi noroc !", lansă momelile spre fundul lacului.