Fata rachetă

Picăturile de ploaie i se prelinseră lui Rake de-a lungul gâtului, udându-i gulerul şi sporindu-i starea de disconfort. Era dimineaţa devreme şi nu-şi dorea decât să se întoarcă în pat, cu Riella încolăcită în jurul lui. În schimb, îl urma pe Spinner pe aleea dintre mormanele de maşini abandonate şi piese stricate. Cimitirul de maşini se întindea ca un pustiu în jurul lor, o adevărată mină de aur, dacă ştiai ce să cauţi şi unde. Din nefericire, totul era acoperit de o peliculă de noroi, iar ei nu aveau o hartă.

La dreapta lui, Spinner sări cu uşurinţă pe acoperişul unui camion zdrobit, în ciuda genţii cu scule grele agăţate la centură. Deşi abia picura, ţinu o mână deasupra ochilor, cât cercetă împrejurimile.

— Ceva? întrebă Rake.

Umezeala din aer îl făcea să-şi simtă încheieturile protezelor pline cu nisip. Aruncă o privire iritată resturilor de metal din jur, tânjind să pornească câmpurile magnetice, ca să găsească alinare.

— Uf, jur că era undeva pe-acolo, când m-am uitat din vârful roţii, se răsuci Spinner pe loc.

Camionul scârţâi sub greutatea lui.

Rake îşi îndesă pumnii în buzunare, obişnuit cu lipsa de orientare a lui Spinner. Nu conta pe câmpul de luptă, unde primeau ordine direct în implanturile din ureche, dar aici nu era nimeni care să le indice direcţia.

— Aha! Acolo e! arătă Spinner spre un morman şi mai mare de vechituri. Acum, să vedem… putem să ocolim până la capătul aleii şi să ne întoarcem de două ori sau…

— O luăm de-a dreptul.

Rake se căţără lângă Spinner şi sări în partea cealaltă a camionului, înainte de a se prăbuşi acoperişul sub ei.

Repetară procedura încă de trei ori, tăind-o de-a dreptul prin cimitir, până ce Spinner se opri în faţa unei bucăţi alungite de metal culcate pe o parte. Un zâmbet victorios deformă ţesătura de linii albe împrăştiate pe chip, transformându-i faţa într-o mască grotescă:

— Vezi, ţi-am spus că e un vagon de tren.

Sau ar fi putut fi, dacă roţile ar fi fost prin preajmă. Ferestrele puţine erau sparte, dar pereţii, în afară de zgârieturi şi îndoituri, păreau suficient de solizi. Circului i-ar fi prins bine un nou vagon, după ce pierduse două în cursul turneului de vară. Reticent să se încreadă în noroc, Rake îşi dezlipi cămaşa udă de piept şi se apropie să investigheze. Se strecură înăuntru printr-o deschizătură căreia îi lipsea uşa şi scoase o lanternă din buzunar.

Raza lanternei nu depistă prezenţa unor compartimente. Pereţii interiori fuseseră distruşi de timp şi alţi culegători de fier. Podeaua lipsea. Cei doi nu observaseră absenţa peretelui din stânga, deoarece vagonul zăcea într-o rână, sprijinit de mai multe piese deformate din metal. Ar fi costat prea mult să înlocuiască tot, mai bine să ia un vagon nou, dacă şi l-ar fi permis vreodată. Dar asta n-avea să se întâmple prea curând, nu după sezonul dezastruos pe care îl avuseseră.

— E inutil, spuse Rake.

— La naiba, înjură Spinner în surdină, în timp ce examina interiorul vagonului.

Mişcă propria lanternă, ca să adauge la lumina slabă care venea de afară, şi opri raza într-un colţ.

— Ce-i aia?

Rake se întoarse şi-şi îngustă ochii. O palmă deschisă ieşea dintre resturi, de sub stratul de noroi. Era prea mare ca să fie o mână omenească şi părea a fi din metal. Porni înainte şi înlătură obiectele şi fragmentele aflate în drum. Ieşi la iveală un braţ, urmat de un umăr care continua, mai jos, cu un trunchi din acelaşi material. Nu reacţionă la câmpul magnetic slab din încheietura lui Rake, deşi obiectele metalice din jur vibrară. Deci nu era metal, ci altceva, total necunoscut. Doar el se pricepea la metale.

— Să fiu al naibii, fluieră prelung Spinner, trăgând cu ochiul de pe laterală. E un robot. — Înclină capul într-o parte. — Ce caută aici? Linia frontului e la şase mii de kilometri depărtare.

Rake ridică din umeri. Cine ştia? Probabil se stricase fără speranţă, altfel armata japoneză nu l-ar fi abandonat. Cineva probabil că-l furase, cu intenţia de a-l vinde. Prost plan, din moment ce nimeni nu voia să fie prins cu o marfă atât de fierbinte şi să rişte să fie acuzat că fraternizează cu inamicul. Totuşi, robotul călătorise cale lungă până în Kazahstan. Nu însemna că nu puteau recupera nişte piese, orice era de folos în afacerea lor cu proteze. Învelişul exterior era intact, prin urmare nu totul trebuia să fie stricat înăuntru.

— Găseşte celălalt braţ şi hai să-l tragem afară, spuse Rake.

Spinner căută printre dărâmături, dar braţul stâng era prins între două bare de fier, răsucit într-un unghi nefiresc. Încercă să folosească unul dintre pumnalele sale lungi drept pârghie şi clătină din cap, când nimic nu se mişcă.

— E înţepenit. Ne trebuie o macara ca să-l scoatem.

— Păcat că nu exista aşa ceva în cimitirul de maşini şi nici circul nu avea una.

Rake ciocăni în peretele vagonului. Gol.

— Schimbă polarizarea câmpului.

— Ce? Nuuu! Spinner făcu o faţă lungă. Mă dor încheieturile săptămâni întregi de fiecare dată.

— E singura cale de a-l scoate.

Rake îşi strâmbă gâtul şi trase adânc aer în piept. Avea să doară.

Spinner mormăi, dar luă poziţie cu picioarele depărtate şi pumnii aduşi în faţă. Muşchii i se încordară de-a lungul braţelor în anticipare, făcându-i haina de piele să pară vie.

La semnalul lui Rake, schimbară polarizarea câmpului şi îl setară la intensitate maximă timp de o secundă. Pământul se zgudui sub ei şi toate obiectele din metal fură azvârlite la o distanţă de cincizeci de metri, inclusiv vagonul. Odată ce durerea scăzu în intensitate şi îşi trase răsuflarea, Rake deschise un ochi. Stăteau pe teren gol, doar cu fragmente de plastic şi lemn, plus robotul rămas lângă ei. Avusese dreptate, nu era făcut din metal.

— E atât de... mare, spuse Spinner, în absenţa unui cuvânt mai potrivit.

Într-o zi obişnuită, toate îmbunătăţirile lor făceau ca aruncătorii de cuţite să fie cele mai impunătoare persoane dintr-o încăpere. Nu mai era aşa. Deşi zăcea pe pământ, robotul trebuia să fie cel puţin cu un cap mai înalt decât Rake. Ar fi încăput cu greu într-un vagon stând în picioare.

— Pariez că lui Big Dino i-ar plăcea să-l vadă mişcându-se, spuse Spinner cu un zâmbet ironic.

— Puţin probabil să se întâmple aşa ceva, având în vedere starea în care era. O examinare sumară nu descoperise niciun fel de arme. Nu conta, oricum nu le-ar fi putut folosi.

Rake înşfăcă piciorul robotului, mormăind:

— Apucă-l pe celălalt.

Împreună, târâră robotul peste terenul denivelat, îndreptându-se spre ieşire. Muşchii li se încordau sub greutatea acestuia – al naibii, cântărea mai mult decât ei amândoi – şi, cu toate că materialul opunea o rezistenţă redusă la frecare, nu le era de mare ajutor.

Enervat de hainele ude şi noroiul care îi încleia cizmele, Rake mârâi, când proprietarul cimitirului de maşini îşi făcu apariţia. Bărbatul agită braţele, spunând:

— Nu luat... nu luat!

Rake dădu drumul la piciorul robotului şi rămase ferm pe poziţie, mâna ducându-i-se automat la pumnalele aflate în dotare:

— Am plătit deja taxa de intrare.

— Piese… doar piese, spuse omul.

— Păi, nu funcţionează, arătă Spinner spre robotul mort. Vrei să-l tăiem în două mai întâi?

Bărbatul aruncă o privire temătoare robotului, iar ochiul drept i se roti nebuneşte în orbită. Vocea îşi pierdu din hotărâre:

— Nu luat...

Încruntătura lui Rake fu contracarată de privirea mai calmă a lui Spinner.

— Ce zici dacă ţi-am repara ochiul ăla şi am fi chit? întrebă Spinner.

Bărbatul îşi strânse mai tare tunica lungă în jurul corpului şi îşi încreţi nasul:

— Tu poţi... reparat ochi? Mustaţa subţire îi tremură.

— Sigur că putem, răspunse Spinner şi scoase un bisturiu şi o şurubelniţă din geanta cu scule. Putem repara orice.

Zece minute mai târziu, noul client îşi atinse faţa şi strigă:

— Văd… nu văzut de douăzeci ani… mulţumesc!

— Putem să plecăm acum? tropăi Rake, dezgustat de senzaţia de scufundare în noroi.

— Plecat! Plecat! dădu din mână bărbatul.

Apucară din nou robotul şi îl duseră la platforma din spatele camionului lor.

— Dacă ştii pe altcineva care are nevoie de reparaţii, trimite-i la Circul Privighetoarea. O să fim acolo toată săptămâna! spuse Spinner, înainte de a pleca.

* * *

— Trebuie să vezi ceva! îi făcu Spinner semn cu mâna lui Big Dino, când opriră camionul lângă tren.

În jurul lor, o mulţime de clovni gălăgioşi urmărea gimnaştii repetându-şi numerele.

— Ce? Acum aduceţi şi concurenţa? întrebă Jacko.

Ignorându-i comentariile, Rake coborî să inspecteze robotul murdar. Unde era ploaia, când aveai nevoie de ea?

Pe treptele care duceau la vagonul lui, Big Dino se opri şi îşi răsuci încet corpul masiv. Pielea lui verzuie se înverzi şi mai tare la vederea robotului.

— Ce avem aici? îşi frecă mâinile una de alta, ochii rotunzi şi negri sclipindu-i cu interes.

— Nu-i aşa că-i frumos? rânji Spinner.

Rake deschise uşa vagonului-fabrică şi reveni cu un furtun. În niciun caz nu băgau robotul în atelierul lor în halul ăsta.

— Da, curăţaţi-l, dădu din cap Big Dino, pe cât îi permitea gâtul scurt. După aia, încercaţi să-l deschideţi cu mare grijă. Puteţi sări spectacolul din noaptea asta.

Atât Rake, cât şi Spinner îl priviră surprinşi. Dacă nu erai grav bolnav, participarea la spectacolul din fiecare seară era obligatorie. Când se schimbaseră regulile? Dar Big Dino le întorsese deja spatele, aşa că ridicară din umeri.

Rake spălă robotul şi curăţă tot noroiul de pe el, până ce învelişul îi străluci în soarele după-amiezii. Era maro închis şi, cu toate că era alcătuit din mai multe părţi, nu găsi o cale de acces.

— Ai pregătit fabrica? îl întrebă pe Spinner, când acesta i se alătură.

— Da. Totul e în regulă.

— Bine. Bâlciul se va deschide în curând şi nu vrem să-l vadă vizitatorii.

Spinner apucă picioarele robotului:

— Oare cum alimentau chestia asta?

Rake icni, ridicând robotul de umeri, şi nu răspunse.

Uneori, Spinner avea nevoie doar să se audă vorbind.

Îl trântiră pe podea şi îl priviră, stând cu mâinile proptite în şolduri şi întrebându-se de unde să înceapă. Spinner îngenunche lângă robot:

— Trebuie să se deschidă undeva.

O jumătate de oră de încercări nu dădu niciun rezultat.

— Să-l chemăm pe Nicholas? întrebă Spinner. Armata foloseşte telechargeri în luptele împotriva roboţilor… fără succes, dar ăsta e deja mort, aşa că…

— Mă îndoiesc că o să meargă, spuse Rake. Probabil că doar o să strice ce nu era deja stricat. Habar n-are ce-i înăuntru.

Asta era problema, nimeni nu ştia. Scanerele lor nu fuseseră în stare să treacă prin înveliş.

— Ei, atunci rămâne doar burghiul.

Spinner aduse unul de pe raft şi îl aţinti spre laterală, unde placa de pe piept se întâlnea cu cea de pe abdomen şi de pe spate.

— O să încerc aici. Dacă aş putea doar să îl pleznesc puţin…

— Crezi? ridică Rake din sprâncene. Roboţii ăştia sunt făcuţi să supravieţuiască în orice tip de explozie.

— E altceva decât ce fac eu aici, strigă Spinner peste sunetul ascuţit al burghiului. Iar ăsta nu poate să fugă.

Spinner nu avea nevoie de ajutorul lui, aşa că Rake îşi concentră atenţia asupra reflectoarelor sparte, încastrate în umerii robotului, şi asupra suspensiilor de pe gambe. Nu era o unitate terestră. La un moment dat, robotul ăsta fusese capabil să zboare.

— Umm… Rake? se auzi, şovăitoare, vocea lui Spinner de sub masca de sudură. Trecuse de la găurit la tăiat în ultimele minute. Vino şi aruncă o privire aici…

Rake păşi peste piciorul robotului şi se lăsă pe vine lângă el.

— Ce e?

O fisură îngustă, lată de doi centimetri şi lungă de cinci, apăruse între plăci.

— Pune degetul acolo, spuse Spinner. Rake îl privi de parcă era nebun.

— Nu e fierbinte! mormăi Spinner. Am făcut-o deja şi sunt bine. Scanerul nu găseşte nimic pentru că unghiul este greşit, aşa că trebuie să simţi tu însuţi.

Liniştit la vederea mâinilor lui Spinner, acoperite numai de cicatrice vechi, Rake introduse arătătorul în gaură. Când ultima încheietură a degetului intră, dădu de o membrană moale, elastică. Nu, nu era o membrană, avea alt tip de rezistenţă şi consistenţă.

— Seamănă cu…

— E ţesut viu acolo, dădu din cap Spinner.

Rake se lăsă în genunchi. Fusese pe câmpul de luptă, dar pe vremea aia roboţii nu erau conduşi de oameni. Să fi fost ăsta un model nou? Nu putea fi sigur, dar după cum arăta, robotul petrecuse mai mulţi ani îngropat în cimitir.

— Ce? întrebă, la privirea insistentă a lui Spinner.

— L-am deschis… şi nu miroase.

— E o creatură vie înăuntru. — Rake inhală adânc şi îşitrecu o mână peste faţă. — Am abordat problema complet greşit. Încercam să deschidem o cutie de conserve, când, de fapt, este mult mai mult. Adu cablurile.

— Pentru ce?

— Robotul n-o să se deschidă cât timp poate menţine viaţa, mă gândesc, iar ocupantul lui nu vrea sau nu poate să dea comanda. Am să-l scurtcircuitez puţin. După aia, va fi forţat să se deschidă.

Spinner tresări, ca şi cum el ar fi fost cel electrocutat. N-ar fi fost pentru prima dată.

— Şi ce facem cu… creatura? Dacă o omoară?

— Fie facem asta, fie o extragem prin gaura aia, spuse Rake.

Spinner aduse cablurile.

Dură puţin cât căutară la baza suporturilor pentru reflectoare, până dădură de conectori, iar Rake reuşi să ataşeze de ei cablurile.

— Gata.

Spinner răsuci comutatorul.

Robotul nu se cutremură asemeni unui pacient pe patul de spital. Trecură secunde bune înainte de a scoate un bâzâit supărat, apoi carcasa se deschise, mai multe părţi alunecând lateral, începând cu faţa, continuând cu pieptul şi avansând treptat spre braţe şi picioare.

— Ce naiba…?

Rake şi Spinner se holbară la ocupantul robotului.

— E femeie, clipi Spinner, surprins.

Membrele nenatural de lungi ale creaturii aveau consistenţa unei meduze, fiind acoperite de piele translucidă, care lăsa la vedere venele şi oasele. Sâni mici îi decorau pieptul gol, în timp ce sexul îi era ascuns în spatele unei sfere metalice de mărimea unui cap omenesc, care îi presa stomacul de şira spinării.

— A stat ceva timp înăuntru, spuse Spinner. Uită-te la păr.

Pielea avea un alb nesănătos, de parcă n-ar fi văzut vreodată lumina soarelui, dar părul lung era negru, la fel ca ochii migdalaţi, protejaţi de pleoape subţiri.

— Respiră, spuse Rake pe un ton neutru.

Spinner ridică un braţ, iar degetele lungi, flexibile, ieşiră din mâna robotului cu un pocnet sec, dar braţul rămase moale în strânsoarea lui.

— Avem nevoie de Big Dino. Nu suntem calificaţi pentru aşa ceva.

Rake nu-l opri pe Spinner când acesta alergă la fereastră şi-l strigă pe şef. Atenţia îi fusese atrasă de sferă. Nu mai văzuse ceva asemănător. Era fixată pe poziţie cu benzi rigide, dar niciun cablu nu intra în ea. Ce căuta acolo şi la ce folosea?

Pufnind, Big Dino intră în fabrică, în timp ce Spinner dezbătea dacă să-i pună fetei o perfuzie sau nu.

— Ia te uită…, se îndoi Big Dino de mijloc, ca să cerceteze interiorul robotului. Mă aşteptam la asta, rosti, dând din cap spre sferă. Dar nu mă aşteptam la asta.

Îşi scărpină crustele întunecate de pe bărbie, uitându-se la fată.

— Ce e? întrebă Rake.

— Asta? ciocăni Big Dino în sfera metalică. E o sursă de energie. Am avut una asemănătoare odată, dar am dat-o. Poate alimenta un întreg pluton de roboţi.

— Nu e conectată la nimic, spuse Rake.

— Asta-i toată frumuseţea. Funcţionează de la distanţă, spuse Big Dino şi-şi arătă dinţii într-un zâmbet larg. Ne va ajuta să trecem cu uşurinţă peste iarnă. — Îşi îndreptă spatele. — Okay, detaşaţi-o şi duceţi-o la păstrare în camera motorului. Vom redirecţiona energia de acolo. Am să vă arăt cum.

După ce sfera fu înlăturată, Spinner întrebă:

— Cu fata ce facem?

Big Dino îi aruncă o privire lungă.

— Trezeşte-o.

— N-ar trebui s-o chemăm pe Cielo să…

— Trăieşte prizonieră într-un robot. Nu are puteri mentale.

La gestul nerăbdător al lui Big Dino, Spinner aduse o seringă şi îi înţepă braţul cu acul.

Fata se agită la puţin timp după aceea. Mai întâi, îi tremurară braţele, apoi deschise ochii. Scânci şi scutură din membre ca un peşte scos din apă, incapabil să-şi susţină greutatea.

La naiba, ar fi trebuit să aducă una dintre fete înainte de a o trezi. Nici nu era de mirare că intrase în panică, când se trezise cu trei bărbaţi holbându-se la ea, doi acoperiţi de cicatrice şi unul arătând ca un broscoi.

— Uşurel, scumpo, nu-ţi facem niciun rău, îi spuse Big Dino cu o voce blândă.

Fata nu îl ascultă. Continuă să se zbată, dar nu reuşi decât să se prăvălească afară din robot şi să se ghemuiască, gemând, lângă acesta.

— Poate că nu înţelege engleza, spuse Spinner.

Încercă alte şapte limbi şi Rake adăugă patru ale lui, dar tot degeaba.

— Pariez că ştie japoneza, mormăi Spinner, cu o privire întunecată.

Niciunul dintre ei n-o vorbea, pentru că nu călătoriseră atât de departe în est.

— Lasă, zise Big Dino. Cheamă-l pe unul dintre mimi.

Spinner alergă din nou la fereastră:

— Avem nevoie de un mim!

Fata tremură, dar nu încercă să se târască nicăieri. N-avea unde să se ducă. Îşi ridică greoi capul şi se uită de la un bărbat la altul, aşteptând.

Rake aduse o pătură dintr-un dulap şi o întinse peste ea.

O acceptă, degetele strângându-i-se în jurul unui colţ zdrenţuit, dar apoi ţipă, când mimul, îmbrăcat într-un costum în dungi albe şi negre, urmat de Jacko, în haina lui ţipătoare, îşi făcu apariţia.

— Aici suntem, spuse Jacko.

— Scoateţi-vă măştile, zise Spinner. O speriaţi.

Mimul făcu un gest de scuză către fată, indicând că venea de la bâlci. Masca i se sparse în fragmente minuscule ce i se retraseră în păr.

— Acum, uite ce vreau să-i explici. — Big Dino îşi înnodă degetele la spate şi se întoarse spre fată. — Avem nevoie de sursa ta de energie. O să continuăm să-ţi alimentăm robotul şi îl poţi păstra, dacă vrei. Dar nu te putem duce înapoi. Oamenii ar pune întrebări.

Fata îşi întoarse ochii de la mimul care gesticulase cu mişcări fluide şi îi aruncă lui Big Dino o privire lungă, meditativă.

— Înţelegi? o întrebă Big Dino. Va trebui să stai cu noi.

În loc să răspundă, fata se întinse după marginea cavităţii din pieptul robotului şi se uită în sus, ca şi cum ar fi cerut voie. Când Big Dino dădu încet din cap, se târî înapoi în robot şi îl ridică în şezut.

Rake şi Spinner făcură involuntar un pas înapoi. Deşi neînarmat, pumnii robotului puteau cu uşurinţă strivi pe oricine se afla în încăpere. Un pumnal alunecă în mâna lui Rake. Ocupaţia de aruncător de cuţite era folositoare. Putea ajunge la fată înainte ca ea să apuce să cauzeze vreun dezastru. Robotul se închisese peste picioarele ei, dar capul, pieptul şi braţele rămăseseră deschise, iar inima, care bătea repede în interiorul acelui corp deformat, reprezenta o ţintă perfectă.

— Cred că i-am ars câteva circuite, şopti Spinner.

Văzu mâna lui Rake care ţinea cuţitul şi o împinse în afara câmpului vizual. Şi el avea un cuţit pregătit, îl trăda tensiunea din umeri, dar era mai discret.

— O să le reparăm.

Vocea răguşită a lui Rake atrase atenţia fetei asupra lui, dându-i senzaţia acută că ştia cumva că el o electrocutase. Fusese trează tot timpul?

— Vei sta aici şi vei respecta regulile noastre? transformă Big Dino afirmaţia precedentă într-o întrebare.

Fata închise şi deschise pumnii robotului cu o dexteritate care spunea multe despre motricitatea ei fină. Trase cu ochiul la pumnalul lui Rake, după care se uită la golul din stomac, unde sfera lipsea. Momentan, sprâncenele fără păr i se încruntară. Apoi deschise gura şi vorbi:

— Fei Lin… stă…

* * *

— Iiiiii!

Zbang!

Rake gemu şi îşi ascunse capul sub pernă. În faţa ferestrelor de la vagonul său, Fei Lin repeta noul număr de circ. Părea să-i placă să fie aruncată cu tunul de nenumărate ori, deşi încă mai avea probleme cu aterizările. Spinner vopsise robotul în culori strălucitoare şi îi ataşase lansatoare de artificii pe umeri. Toate bune şi frumoase, dar de ce trebuia Fata Rachetă să facă atâta zgomot?

Mâna Riellei îl căută pe sub cearşafuri şi Rake se răsuci pe o parte. Ei, dacă tot era treaz…