Nenumărate şanse

Leopold Zaremba, obosit, lac de sudoare din cauza aglomeraţiei şi a căldurii de cuptor din autobuz, se opri în holul imobilului în care locuia şi respiră uşurat aerul răcoros. Se simţi mult mai bine, parcă scăpase de o povară imensă, îşi şterse cu batista faţa înroşită, apoi se aplecă încet, îndoindu se cu greutate, în faţa şiragului de cutii poştale de un verde strident, aşezate asemeni unor cărţi în bibliotecă, îşi apropie ochiul stîng de fanta aflată în dreptul lacătului său şi încercă să vadă dacă era ceva înăuntru. Nu aştepta nimic deosebit, poate de aceea se bucura mult de fiecare dată cînd cineva îşi amintea de el şi i trimitea cîteva rînduri întrebîndu l de familie, de sănătate sau cerîndu i veşti despre vechi cunoştinţe comune. Scrisorile veneau rar. Citindu le, locuri şi întîmplări petrecute demult reînviau cu o putere amăgitoare ; contururile imaginilor se dovedeau imprecise şi firave, de strămîndu se atunci cînd încerca să o facă şi pe Mary părtaşă la bucuria lui. Deşi nu se putea spune că este bă trîn, anii tinereţii, adică tot ce făcuse pînă la treizeci de ani cînd se căsătorise cu Mary, se situau într un tărîm îndepărtat, miraculos.
 În cutia de poştă descoperi un plic alb, obişnuit. Faptul că se mai afla acolo însemna că Mary nu se întorsese încă de la serviciu, întîrzia probabil prin magazine. Leopold Zaremba lăsă jos geanta din piele de porc, uzată, înnegrită pe la colţuri, şi se scotoci prin buzunare în căutarea legăturii de chei. Alese cu grijă una dintre ele, micuţă, delicată şi deschise uşiţa cu un hîrşîit metalic iritant. Plicul îi căzu de îndată în palma întinsă, pregătită, îl întoarse şi citi nerăbdător numele expeditorului. Rămase surprins : era o scrisoare oficială din partea unei instituţii necunoscute, numele ei nu i spunea nimic. Faptul îl indispuse în mod evident, făcînd să dispară curiozitatea ce ss ivise în primul moment. Deşi lucra într un serviciu administrativ uncie avea de a face cu felurite înscrisuri oficiale, păstrase mereu o distanţă critică faţă de obiectul muncii şi deseori îşi ironiza colegii pentru migala fără orizont a strădaniei lor zilnice. Se supărau neînţelegînd că în felul acesta el se ironiza în primul rînd pe sine. Acum, ţinînd plicul în mînâ, avea convingerea că va da peste o plictisitoare mostră de birocraţie.
 Încuie la loc cutia poştală producînd acelaşi zgomot imposibil. Porni încet pe scări. Cînd ajunse în faţa uşii gîfîia, deşi nu urcase mai mult de două etaje. Clădirea, o construcţie mai veche, nu avea ascensor.
 În bucătărie, prăbuşit pe un taburet, desfăcu plicul. Scrisoarea conţinea cîteva rînduri bătute la maşină, iar dedesubtul lor o semnătură indescifrabilă. „Să vedem ce vor”, îşi zise şi începu să citească. După ce termină, rămase la fel de nedumerit ca la început. Se ridică brusc, uitîndu se roată în căutarea a ceva, nu găsi, merse spre telefon, dar renunţă şi se aşeză din nou, de data aceasta pe canapeaua din camera de zi. Aşa îl găsi soţia, zece minute mai tîrziu.
   Nu puteai să pui masa şi să încălzeşti mîncarea ? îl luă ea în primire după ce aruncase o privire prin uşa întredeschisă a bucătăriei. Leopold dădu din cap împăciuitor, părînd să spună „lasă asta, sînt altele mai importante”.
   Uite, am primit o scrisoare, şi i o arătă fluturînd mîna deasupra capului.
   De la cine ?
   Citeşte şi ai să vezi.
 Mary luă foaia de hîrtie şi citi stînd în picioare, rezemîndu şi coapsa de fotoliul din care o privea bărbatul ei. Întors într o parte ca să o vadă mai bine. Leopold era invitat să se prezinte a doua zi dimineaţa la un institut de viitorologie ; textul lăsa să se înţeleagă că este vorba de o chestiune importantă şi urgentă privind situaţia sa în general, nimic mai mult. Ambiguitatea formulărilor, precum şi tonul neobişnuit de insistent îi nedumeri.
   O scrisoare oficială, ca atîtea altele, poate doar ceva mai amabilă..., încercă Mary să minimalizeze lucrurile.
   Doar la prima vedere. Dar dacă ţii seama de faptul că nu am avut niciodată de a face cu acest institut, că nici nu am auzit de el pînă acum, nu va mai apărea atît de normal. Nu găseşti că este totuşi cam ciudat   şi ac centură pe „totuşi”   ca dintr o dată, cu totul pe neaşteptate, să aibă treabă cu mine ? La urma urmei ar putea să fie vorba şi de o greşeală, dar, dacă nu este, ce crezi că ar putea fi ?
   Habar n am, dar nu trebuie să faci atîta caz. Ai să te duci acolo şi ai să afli.
 Cu aceste cuvinte, din punctul ei de vedere, problema fusese rezolvată. Faptul că reuşise pentru moment să înlăture orice urmă de neplăcere, îi dădu un plus de energie.
   Hai să prînzim, spuse ea, întâmplarea asta mi a mărit pofta de mîncare. Să ştii că îmi placi aşa neajutorat cum eşti în asemenea probleme. Ar trebui să ţi vezi figura nenorocită, zău aşa, uită te puţin în oglindă !
 Leonard, surprins de remarcile ironice rostite la adresa lui, dădu din mînă într un fel care nu însemna nimic precis, cel mult că auzise. Mary dispăru pe uşa bucătăriei şi curînd se auziră zgomotele atît de familiare : foşnetul pachetelor scoase din plasă, sunetul metalic al tacîmurilor, un chibrit aprinzîndu se... Leopold sesiză cu întârziere, uimit, doza de răutate din vorbele soţiei şi încercă să găsească o explicaţie sau o scuză.
 Încăperea în care pătrunse, orientîndu se după numărul prins deasupra uşii, părea o arhivă şi Leopold nu avea nici un motiv să nu creadă că aşa şi era, fiind plină cu rafturi ticsite de cărţi, de dosare burduşite, de registre şi de numeroase cutii de carton, al căror conţinut nici nu l putea bănui.
 În dreptul ferestrei, la o masă lipită de un dulap metalic, un tînăr îmbrăcat într un halat alb scria aplecat asupra hîrtiei. Se opri şi l invită să se aşeze pe scaunul aflat de partea cealaltă a mesei.
 Faptul că între ei era o diferenţă de zece   cincisprezece ani îi dădu lui Leopold un sentiment de siguranţă. Se pregăti prin urmare să asculte aproape părinteşte ceea ce avea să i spună tînărul cercetător ştiinţific, după cum se recomandase. Acum îi părea bine că se ivise ocazia de a vedea din interior un asemenea institut. Cîţi dintre colegii şi prietenii lui se puteau lăuda că au avut de „rezolvat” o „problemă” într un asemenea loc !
   Vă rog să mă urmăriţi cu toată atenţia deoarece tema discuţiei noastre va fi mai puţin obişnuită, începu tînărul cercetător, de asemenea vă rog să aveţi convingerea că nu este vorba de o glumă, în cadrul unuia dintre programele noastre de prospectare a viitorului calculatorul ne a furnizat, cu totul neaşteptat, o informaţie particulară ce nu are nici o legătură cu subiectul studiat. Această informaţie se referă în mod direct la dumneavoastră, aţi fost nominalizat. Ea este sigură, vă garantăm, dar, din nefericire, destul de vagă. Astfel, sînt în măsură să vă anunţ că într un interval de o lună, o lună jumătate cel mult, în viata dumneavoastră va surveni o modificare bruscă. Cu tot regretul, în momentul de faţă nu putem preciza natura acestei schimbări. S ar putea să fie, mă tem, chiar şi un accident de circulaţie, dar nu este exclusă nici o moştenire sau o promovare într un post superior, să zicem, director. Mai mult nu vă putem spune în stadiul actual al calculelor. Vă rog să mă credeţi că se lucrează în continuare intens pentru a se obţine o precizie sporită. Avînd de optat între data şi natura schimbării, pentru moment se acordă întîietate aflării datei, bineînţeles, cealaltă latură nu este neglijată total. Aţi fi preferat o inversare a priorităţii ? Pentru noi prezentaţi un interes deosebit deoarece este primul caz de acest gen şi dorim să elucidăm modul în care calculatorul a ajuns la această informaţie, este un domeniu cu totul nou. Apoi, să nu uităm, avem obligaţia morală de a face totul pentru a vă ajuta să evitaţi un eventual eveniment neplăcut.
   De unde şi pînă unde aţi ajuns la o asemenea concluzie, pe care mă abţin să o calific ? întrebă în parte nedumerit, în parte revoltat Leopold Zaremba. Cercetătorul fu nevoit să repete explicaţiile, încercînd de data asta să fie cît mai clar cu putinţă.
   De aceea, vă rugăm să aveţi amabilitatea de a colabora cu noi : dumneavoastră să ne ţineţi la curent cu ceea ce vi se întîmplă şi cu ceea ce intenţionaţi să faceţi pentru preîntîmpinarea unui eventual pericol, iar noi ne vom strădui să obţinem în timp util şi alte informaţii, mai detaliate, pe care vi le vom comunica imediat. Aveţi deplina libertate de acţiune, noi ne vom mulţumi doar să observăm.
   Bine, sînt de acord cu tot ceea ce aţi spus, dar de ce tocmai eu, pe altcineva nu aţi putut găsi ?
 Cercetătorul rămase descumpănit şi tăcerea se aşternu penibilă între cei doi. După eîteva momente redeveni stă pîn pe situaţie. Faţa i se ilumina într un zîmbet larg, excesiv de binevoitor, mascîndu şi astfel ironia.
   Sigur că da, aveţi tot dreptul să puneţi o asemenea întrebare, este foarte adevărat. Mai mult, să ştiţi că. şi noi ne am gîndit la fel ; de ce tocmai dumneavoastră şi nu altcineva, bunăoară, de ce să nu fi fost chiar eu acela, credeţi că nu mi ar fi convenit ? Din păcate nu am găsit răspunsul. Singur calculatorul electronic ar pulea să ne spună, dar nu a făcut o pînă acum. Nu ne răniîne decît să aşteptăm, dar nu cu braţele în sîn, trebuie să acţionăm neîntîrziat.
 Tînărul vorbea atît de sigur, era atît de convingător prin toată atitudinea sa, încît Leopold Zaremba se îmbuna. Ceva tainic, misterios şi extraordinar îşi făcu apariţia în mintea sa, înfiorîndu l la fel ca atunci cînd asculta întîmplări şi fapte de nedesluşit cu spirite şi strigoi veniţi în lumea oamenilor. În acele momente se îndoia de tot ceea ce fusese sigur şi lumea i se părea guvernată de legi de nepătruns.
 Părăsi clădirea institutului îngîndurat, fusese pus în încurcătură de această situaţie bizară şi complicată în acelaşi timp. El era omul lucrurilor limpezi, directe ; dacă unu şi cu unu fac doi, restul nu mai contează, urmează de la sine. Ar fi vrut să se sfătuiască, să ceară o părere. Căută să formuleze în gînd ceea ce îl frămînta, dar constată cu nemulţumire că nu găsea cuvintele potrivite. Aşa ceva nu i se mai întîmplase niciodată. „Poate din cauza emoţiei, presupuse el, sînt doar tulburat, voi face cîţiva paşi pe jos şi mă voi linişti”.
 Ajuns în dreptul unei agenţii de jocuri de noroc, îşi aduse aminte de biletul primit cadou din partea colegilor de serviciu cu ocazia sărbătoririi zilei sale de naştere. Neîncrezător, dar cu o secretă speranţă, gata totuşi să şi afle salvarea în glumă, începu să caute cu înfrigurare cifrele aflate pe hîrtia din mîna sa în tabelul oficial ; agitaţia sa creştea pe măsură ce numerele, unul după altul, se dovediră a fi cîştigătoare. In sfîrşit, venise şi clipa cînd va putea să şi îndeplinească dorinţe şi proiecte animate de nenumărate ori, cu părere de rău, din lipsa banilor necesari. Ca niciodată simţi un gol imens în inimă şi mîna se duse la piept încercînd să i vină în ajutor.
 Cînd îşi reveni, intră în încăperea mică a agenţiei, pustie la acea oră matinală. Vînzătoarea apăru de după o perdea albastră, mestecînd încă.
   Am un bilet cîştigător, spuse bîlbîindu se, deşi încerca să se comporte cît mai normal, chiar să pară indiferent ; avea oroare de spectacolul stradal dat în faţa unor necunoscuţi amatori de lucruri senzaţionale Ce formalităţi sînt necesare pentru a primi premiul ?
 Vînzătoarea îl cercetă cu suspiciune, luă biletul, verifică numerele bifînd cu un creion al cărui capăt începu să tremure uşor, apoi examina suprafaţa hîrtiei, pe o parte şi pe alta, pentru a se convinge că nu existau ştersături, că nu era vorba de un fals şi în final i l înapoie pu nîndu l pe masă.
   Sînteţi un om norocos, aţi cîştigat un premiu mare ! Să vă iasă toate numerele, şi încă în ordine, este un lucru rar. Ah, de ce nu sînt în locul dumneavoastră ! Se opri dîndu şi răgaz să savureze această frumoasă posibilitate. Privirea îi reveni în lumea aceasta şi se opri asupra lui Leopold, încercînd să descopere ceva deosebit, vreo trans iormsre datorată biletului cîştigător sau vreun semn aparte, caracteristic oamenilor norocoşi.
   Trebuie să mergeţi la sediul central, acolo se vor întocmi toate formalităţile şi vi se va înmîna premiul. Sînteţi căsătorit ?
   Da.
   Aveţi copii ?
   Nu...
 La sediul central, o clădire veche, impunătoare, întunecoasă şi rece, un funcţionar slab, mărunt, antipatic, m vidiindu i metafizic pe toţi fericiţii cîştigători, cărora li se simţea fără îndoială superior, îi luă biletul şi actul de identitate cu o afişată neîncredere. După minuţioase verificări, timp în care Leopold stătu încordat, frămîntîndu se de parcă ar fi fost vinovat, ca şi cum exista riscul să se descopere fapta sa reprobabilă, funcţionarul, lăsînd impresia că i face o favoare, îi întinse un formular pentru a l completa :
   Sper că ştiţi ce premiu aţi cîştigat ?
   O sumă de bani, dar nu cunosc valoarea...
   Nici vorbă de aşa ceva, aceasta a fost o loterie specială. Premiul constă într o modificare, la alegere, a trecutului dumneavoastră considerat de la data naşterii pînă în momentul terminării extragerii, adică al scoaterii din urnă a ultimului număr cîştigător. În formular trebuit sa specificaţi clar, cu litere de tipar, dorinţa dumneavoastră. Pe masă, sub sticlă, aveţi drept model un formular gata completat. E de presupus că alegerea pe care o veţi face va fi rezonabilă .şi nu veţi cere lucruri evident imposibile, mă abţin să dau exemple pentru că văd că sînteţi un om cu pregătire, sper că aţi înţeles ?
 Ochelarii funcţionarului alunecaseră pînă spre vîrful nasului şi Leopold se întrebă oarecum alarmat dacă nu exista pericolul ca ei să cadă.
   Sper că nu veţi cere un lucru ce contravine Codului Penal, insistă funcţionarul. Oricum, juristul nostru va trebui să şi dea... Vocea i se stinse brusc şi, după cîteva clipe, în care faţa i se congestiona de parcă s ar fi asfixiat, tuşi prelung, cu vădită uşurare, îi făcu semn că poate sa plece.
   Dar dacă nu am nici o dorinţă ? întrebă Leopold. mai mult ca să l încerce şi, totodată, să cîştige timp.
   Nu există persoană care să nu dorească să fi acţionat la un moment dat altfel decît a acţionat, ori un anumit lucru să se fi petrecut altfel decît s a întîmplat, decretă funcţionarul din spatele ghişeului. Cine afirmă că este pe deplin mulţumit poate fi sau mincinos sau sărac cu duhul. Din cauza aceasta consider organizarea unei asemenea loterii drept o binefacere, iniţiativa particulară nu are decît de cîştigat. Apropo, deoarece îmi sînteţi simpatic, vă mai fac o recomandare, nu uitaţi să daţi dovadă de modestie atunci cînd veţi formula cererea dumneavoastră, face bună impresie asupra ziariştilor şi, în general, .asupra publicului.
   Trebuie să o completez acum, imediat ?
   Nu, mai aveţi timp de gîndire o săptămînă. După expirarea acestui interval, dacă nu aţi predat formularul, premiul se anulează. Pe de altă parte, cererea odată depusă, opţiunea dumneavoastră nu se mai poate modifica ; aşa că, gîndiţi vă bine înainte, ar fi păcat să irosiţi o asemenea ocazie. O a doua nu veţi mai întîlni.
 Leopold împături cu grijă formularul şi l puse în buzunarul de la piept. Salută şi plecă.
 La birou, nu se ştie cum, toată lumea aflase că biletul primit în dar de Leopold era cîştigător. Fu nevoit să promită că, după program, va face cinste tuturor la grădina de vară a restaurantului din apropiere. Mai mult de gura colegilor, păţiţi în alte asemenea ocazii, fu nevoit să meargă pînă acolo şi să rezerve o masă, nu înainte de a se împrumuta de nişte bani pentru a face faţă situaţiei.
 Ideea de a sărbători evenimentul fusese inspirată, mica reuniune se dovedi reuşită, se simţiseră minunat, ca la toate întîlnirile de acest fel, organizate în grabă. Petrecerilor organizate minuţios le lipseşte din vitalitate, din farmec, sînt artificiale, de exemplu, Revelionul. Te hotărăşti cu o lună înainte unde şi cu cine ai să l faci. Aştepţi de fiecare dată să fie un moment deosebit, dar îţi dai seama că nu a fost decît un chef, ca atîtea altele, înecat în băutură şi fum, dans şi mîncare. Ar merita, medita el în continuare, să se scrie un tratat serios, de sute de pagini, poate chiar în două volume, cu ilustraţii, cu un index tematic şi unul de autori, precum şi o bibliografie vastă, care să se intituleze foarte doct „Estetica petrecerilor”. Ar trebui să înceapă neapărat cu două capitole de istorie, „Istoria petrecerilor” şi „Istoria teoriilor despre petreceri”. Pe baza acestei lucrări s ar putea scoate apoi şi un compendium accesibil tineretului. Era de mirare cum de un domeniu atît de important al vieţii sociale şi individuale a atras atît de puţin atenţia teoreticienilor, .sau aceştia se mulţumesc doar cu studiul şi cercetarea empirică, ha, ha, ha !
 Dat fiind că ideea îi aparţinea, ar putea să se apuce de lucru şi să o realizeze chiar el. Posibilitatea aceasta, apă rîndu i foarte ademenitoare, îl umplu de entuziasm.
 Coborînd din autobuz îşi dădu seama că proiectul era mult prea vast, prea greu pentru forţele şi timpul său liber. Ar fi trebuit să lucreze un an, doi citind prin biblioteci, pe urmă să redacteze şi să bată la maşină manuscrisul ; păi numai să baţi la maşină cîteva sute de pagini îţi ia o grămadă de timp ! însemna să renunţe la distracţii şi plăceri, chiar dacă nu de tot, dar la cele mai multe, iar în final nici nu era sigur că o să i se publice lucrarea...
 Acasă îşi găsi soţia asteptîndu l îngrijorată din cauza întîrzierii neanunţate, îi povesti, volubil, cu lux de amănunte, despre biletul cîştigător, despre ciudatul premiu şi despre mica escapadă, firească, împreună cu colegii de birou, la o bere. În cinstea evenimentului.
 Uitară amîndoi, furaţi de discuţie, el să mai amintească, iar ea să mai întrebe despre povestea cu institutul de viitorologie. Încercară să se dumirească împreună ce ar însemna „rectificarea trecutului” şi care ar putea fi consecinţele unui asemenea act. Ea îi spuse, în cele din urmă, că îl lasă pe el să hotărască dacă acceptă sau nu premiul dar, dacă îl acceptă, va trebui să fie şi ea de acord cu acea porţiune din trecut pe care vrea să o modifice ; faptul că este vorba numai de trecutul lui nu contează, deoarece orice modificare, după cîte îşi dă seama, va influenţa mai mult sau mai puţin prezentul, care, fără îndoială, este şi al ei.
 Chiar şi fără asemenea argumente Leopold ar fi cerut sfatul nevestei sale, dar modul ultimativ în care îi fusese adusă la cunoştinţă această dorinţă, în parte îndreptăţită, gîndea el, îl deranja şi tăcu o vreme, nedorind să încarce atmosfera, apoi spuse că se va mai gîndi dacă acceptă sau nu premiul şi ieşi pe balcon ; încăperea i se păruse deodată prea mică, apăsătoare. Senzaţia fusese atît de acută, încî't se întrebă dacă nu avusese un acces de claustrofobie. Încercă să găsească în vreun colţ al memoriei o amintire în care să recunoască starea de apăsare de mai înainte.
 Începuse să se însereze. Aerul, încins de zăpuşeala zilei, mai era cald şi la ora aceea. Va mai trebui să treacă o oră, poate două, pînă cînd se va simţi răcoarea binefăcătoare a nopţii, în schimb, ţînţarii îşi făcuseră deja apariţia.
 Telefonul sună scurt, doar o dată. Auzi vocea lui Mary venind de undeva departe, nu încercă să înţeleagă ce spune. Era mulţumit că o ştie în casă, în casa lor, vorbind la telefon, la telefonul lor. O scenă banală, dar, în acele momente, îl făcea să se simtă în siguranţă.
   Leo, te caută prietenul tău Bobby. Mary ieşise şi ea pe balcon ; o uşoară pală ele vînt îi văluri fusta.
   Salut, voiam să văd dacă eşti acasă, să nu cobor două etaje degeaba, am să ţi propun ceva interesant.
   Te aştept.
 Peste cîteva minute Bobby apăru plescăind cu sandalele sale de plajă.
   Fii atent despre ce este vorba. Ţi am mai povestit despre şeful meu şi cercetările sale privind inducerea artificială la om a unor talente şi aptitudini diferite. Ieri, îmi zice : „Bobby dragă, am reexaminat programul nostru şi am constatat că avem un loc disponibil, am putea să mai „tratăm” încă o persoană, aşa îi place lui să spună deşi, după părerea mea, nu este chiar un tratament. Ai putea, a continuat el, să găseşti un amator ?” Atunci, pe loc m am gîndit la tine. Ce zici, te interesează ?
   M ai luat prea repede, nu ştiu ce să zic...
   Ştii de ce m am gîndit la tine şi nu la altcineva ? Pentru că eşti mai altfel decît ceilalţi. Cunoşti mai multe, ai o altă situaţie, într un cuvînt, ai alt orizont şi ai şti ce talent să ţi alegi şi ce să faci cu el ca să te ajute mai mult. După cum zicea şi profesorul, aceste operaţii trebuie să aibă nu numai o finalitate particulară, adică să facă plăcere doar unei singure persoane care să şi ia nasul la purtare, ci întregii colectivităţi din care facem cu toţii parte.
   îţi sînt recunoscător că te ai gîndit la mine şi îţi mulţumesc. Nu cred că pot să dau acum un răspuns. La sâ mi un timp de gîndire, dacă este posibil. Spune mi te rog, ce obligaţii voi avea după aceea, pentru că, presupun, există anumite obligaţii, se va semna vreun contract ?
   Nici vorbă de contract, nu ne place birocraţia, ne mulţumim doar cu un simplu angajament verbal că în limitele timpului disponibil vei exersa talentul căpătat şi că periodic vei veni la control. Asta este tot, un fleac pe lîngă ceea ce poţi cîştiga. Eu te sfătuiesc să nu pierzi această şansă, în trei zile, cel mult, am nevoie de răspunsul tău, altfel va trebui să caut pe altcineva. Acum am plecat, vreau să prind filmul de la televizor. Gîndeşte te bine !
 Leopold închise uşa, dar lipăiturile sandalelor de plastic pe cimentul palierului şi al scărilor continuau să se audă.
 Dimineaţa următoare se sculă obosit după ce în luiima parte a nopţii mai mult se chinuise decît reuşise să doarmă : îl supărase o durere nu prea ascuţită, nu prea tare, dar apăsătoare şi continuă în dreptul omoplatului. Căutase o poziţie mai bună întorcîndu se cînd pe spate, cînd pe burtă, cînd făcîndu se ghem, dar nu reuşi decît să o trezească pe Mary în cîteva rînduri. Zbîrnîitul ceasului deşteptător îi aduse puţină alinare. Se ridică din aşternut, curios să vadă dacă. stînd pe marginea patului, durerea va dist ărea sau nu. Propriu zis nu era o durere, ci mai mult o apăsare, de parcă i ar fi pus cineva o greutate sub omoplat. Avea senzaţia că dacă un chirurg ar tăia cu bisturiul în zona aceea, ar putea foarte lesne să scoată dinăuntru ceea ce îl jena atît de tare. Să fie o tumoare ? Stăpînit de gîndul acesta se îndreptă spre baie. Trebuia să meargă urgent la un doctor, chiar în dimineaţa aceea, va telefona la serviciu şi le va spune că nu se simte prea bine, nu aveau mult de lucru la începutul lunii şi putea să lipsească două trei ore. Doctorul îl ascultă cu răbdare, apoi îi ceru să se dezbrace şi l consultă cu atenţie. Se cunoşteau de mai multă vreme, dar nu ajunseseră în stadiul de adevărată prietenie, deşi fuseseră împreună de mai multe ori la pescuit pe bălţile aflate în apropierea oraşului, la cîţiva kilometri. Poate că, de la o anumită vîrstă, te legi mai greu de cineva şi nu ţi deschizi sufletul atît de uşor.
   Nu e nimic grav, spuse medicul, nu ai decît o nevralgie pe bază nervoasă. Scoate ţi prostiile din cap, nu este ceea ce crezi tu. îţi trebuie odihnă şi linişte. In cîteva zile îţi va trece. Ţi aş recomanda să mergi în concediu la o cură într o staţiune de munte. Şi, dacă n ai nimic împotrivă, ţi as mai face o recomandare. Sistemul tău bio energetic este puţin deranjat, ca al tuturor oamenilor de altfel, nu te speria, doar ceva mai mult, o idee. Recent, chiar în oraşul nostru, un medic, pornind de la sugestia unui text antic, a pus la punct un nou tratament prin acupunctura, tratament ce dă rezultate excepţionale. Organismul omului se comportă din punct de vedere energetic asemeni unei maşini ce lucrează cu un randament destul de mic. O bună parte din energie se risipeşte pur şi simplu, fără să aducă nici un folos. Din această cauză omul este nevoit să consume o cantitate mult mai mare de alimenta decît în cazul în care ar avea un randament energetic sporit. Alimente multe înseamnă implicit substanţe toxice mai multe şi un efort mai mare din partea organismului pentru eliminarea sau contracararea efectului lor. De la aceşti doi factori, acumularea de toxine şi efortul crescut ni se trag toate necazurile organismului. Tratamentul bazat pe noua concepţie reuşeşte să regleze în aşa fel metabolismul energetic, încît să elimine cea mai mare parte a pierderilor. Se realizează astfel un cîştig inestimabil de sănătate şi de viaţă, se apreciază că durata medie a vieţii va creşte cu aproape douăzeci de ani !
 Leopold nu realiză din primul moment avantajele ce i se ofereau, întotdeauna se întîmpla la fel. Cînd era pus în faţa unei situaţii cu totul neaşteptate, simţurile sale rămîneau neputincioase, iar inteligenţa, preţuită în alte ocazii, îl înşela. ,,Ai structura unui timid”, îi spusese o femeie, o profesoară de liceu, după ce luase ea iniţiativa, dar asta se întîmplase demult.
   Eu l am urmat acum două luni. Eşti primul căruia îi mărturisesc, nici nevastă mea nu ştie, continuă medicul, şi nu dintr o altă cauză decît dintr o jenă. destul de greu de explicat. Ştii doar cum este cu noul, întotdeauna i se caută interpretări care să ducă la semnificaţii peiorative. Acum mă simt excelent, uită te la mine, nu regret pasul făcut ; sînt necesari şi deschizători de drum. Singurul inconvenient decurge din faptul că trebuie să mă ascund de nevastă mea pînă o pregătesc să accepte ideea. O masă copioasă, aşa cum pregăteşte ea duminica, răzbunîndu se pe prînzurile din cursul săptămînii, servite în oraş. îmi ajunge pe trei zile. Gîndeşte te la cîte stratageme sînt nevoit să recurg pentru a nu trezi acasă vreo bănuială. Dar merită. Dacă te hotărăşti, am să te recomand. Acum, la început, nu este înghesuială şi merge destul de repede. Cînd te hotărăşti, dă mi un telefon sau, mai bine, caută mă.
 Leopold ieşi din policlinică şi o luă imediat spre dreapta, aproape automat. Porni pe bulevard ţinîndu se cît mai aproape de vitrinele magazinelor, fără să le acorde însă atenţie, ocolindu i pe cei opriţi să privească mărfurile expuse. Avea o ţintă precisă : serviciul, dar nu se grăbea ; şeful său era un om înţelegător, în general nu profita de această calitate sau slăbiciune a sa, aşa că acum îşi putea permite să meargă pe jos şi să şi adune gîndurile. Avea sentimentul că o anumită mişcare inefabilă, la care participa şi el involuntar, se accelera ; evenimentele începuseră să se precipite. ,,Sînt oare singurul vizat, singurul care constată şi suportă efectele ? Dar de fapt ce se întîmplă. există vreun element comun care să unească cele trei... nici nu ştia cum să le spună, petrecute în ultimele două zile ? Mai întîi prefigurarea neobişnuită a viitorului său personal, apoi ofertele nemaiîntîlnite de a şi rectifica trecutul şi de a i se induce sau transplanta un talent, iar acum posibilitatea de a şi regla dinamica energetică a propriului său organism, chiar a acestei mase de carne şi oase ce se deplasa într o poziţie verticală în spaţiul străzii. Privi în jos şi îşi văzu picioarele păşind ; şosetele şi sandalele i se părură lucruri de a dreptul caraghioase. Se gîn dise vreodată că el însuşi ar putea să nu fie decît o foarte bună maşină, nu şi amintea oare de acea emisiune TV în care fusese prezentat un robot păşitor, nu era o diferenţă prea însemnată. La ce foloseau toate astea, amintirile sale şi ceea ce vedea în fiecare clipă, şi ceea ce înţelegea în fiece moment ? De unde să şi înceapă gînclul asupra lumii ?”
 Acum, cînd reuşise să formuleze concis şi clar dilema sa, cînd reuşise să o înghesuie în cîteva cuvinte, văzînd o aşa redusă i se păru că nu i mai aparţine lui personal, ci întregii omeniri. Eliberat de povara acestei răspunderi imense şi de neînţeles, se linişti. Dar ce gînduri năstruşnice îi treceau prin cap, iar o luase razna ! Cum de se putea gîndi la asemenea aiureli !
 Se dezmeticise în faţa intrării unui supermagazin. îşi spuse că ar trebui să cumpere un cadou pentru Mary, ca să şteargă urma de neînţelegere din discuţia avută ieri seară. Se opri la cosmetice şi alese crema ei preferată. Era singurul bărbat printre femei. Se duse la casă şi plăti. Casieriţa aruncă o privire asupra bonului eliberat de maşină, zîmbi într un fel ciudat, nepotrivit cu împrejurarea, de parcă şi ar fi amintit o anecdotă, îl rugă să aştepte puţin, apoi se ridică în picioare şi făcu semn cu mîna unei persoane nevăzute din mulţimea cumpărătorilor. După cîteva momente se apropiară de Leopold doi bărbaţi distinşi, unul mai în vîrstă, celălalt mai tînăr. Se prezentară, erau directorul şi directorul adjunct al supermagazinului.
   Avem deosebita plăcere de a vă anunţa că sînteţi cumpărătorul nostru cu numărul 10.000.000. Pentru întreg personalul este o bucurie şi o cinste că aţi venit să cumpăraţi de la magazinul nostru. Direcţiunea vă mulţumeşte şi vă roagă să primiţi un cadou : un costum şi cîteva cămăşi realizate dintr un material excepţional : nu este necesar nici să le spălaţi, nici să le călcaţi, îşi păstrează mereu prospeţimea, indiferent dacă le purtaţi sau nu. Este un produs nou pe care îl lansăm chiar cu această fericită ocazie.
 Între timp apăruseră doi ziarişti, un fotograf şi un reporter radio, probabil preveniţi din vreme. Se îndreptară spre raionul de confecţii bărbăteşti unde Leopold fu invitat să şi aleagă costumul pe care l doreşte. In jurul lor se formase un cerc de curioşi şi gură cască.
 Se fotografiară cu toţii, în grup, directori, ziarişti, şefi de etaje şi raioane, vînzători şi cumpărători, avîndu l pe Leopold în mijloc, pierdut cu cele două mari pachete în br aţe.
 Fu felicitat încă o dată, îndelung, de către reprezentanţii supermagazinului, prilej de noi fotografii. I se promise şi lui o serie care îi va fi expediată acasă... Acum putea să plece ; trebuia să se grăbească, întîrziase prea mult de la serviciu. Ieşi cu pachetele frumos ambalate, urmărit de privirile celorlalţi cumpărători. Oricare dintre ei ar fi putut să fie în locul cîştigătorului, numai puţin noroc să fi avut. Vînzătorii lămuriră clienţii că magazinul premiază fiecare al miiionuîea cumpărător ; vor mai exista ocazii, se cerea doar răbdare.
 Leopold duse mai întîi pachetele acasă. La serviciu, se grăbi să povestească ce i s a întîmplat la magazin, gîn dindu se că este de preferat să afle de la el, într o variantă convenabilă, decît să se audă din altă parte, din ziar de exemplu, deformată cine ştie cum. Vestea produse reacţii diferite, unii nu voiau să creadă, zicînd că este o păcăleală, iar alţii zîmbeau strîmb, revoltaţi de nedreptatea hazardului.
   Ieri, lozul cel mare, azi, premiat de supermagazin, cine ştie ce ai făcut tu cînd erai mic..., încercă să glumească cineva fără să stîrnească hazul nimănui. Se întoarseră la treburile lor, fără să mai comenteze cele întîmplate.
 A doua zi, intrînd în birou după ce fusese plecat într o altă secţie, un coleg îi spuse :
   Ai fost căutat de cineva de la Institutul de viitorologie, spunea că o să mai revină sau, dacă poţi, să l cauţi tu.
   Dacă mai sună, să i spuneţi, îşi anunţă el colegii, că nu sînt aici, sînt plecat în delegaţie, în concediu, că m am îmbolnăvit, că mi am dat demisia, sau ce vreţi. Nu vreau să mai aud de nimic, m am săturat !
 Mai tîrziu telefonul sună şi cel care ridicase receptorul îl chemă pe Leopold.
   Doar te am rugat să spui că nu sînt aici, rosti acesta enervat, cu vocea scăzută, căutînd să se stăpînească, nu puteai să faci atîta lucru pentru mine ?
   Nu te supăra, dar este o „voce blondă”, nu a soţiei tale, e o altă persoană şi cred că te interesează.
   Habar n am cine ar putea fi şi mai scuteşte mă de aluziile tale răsuflate... Alo, Zaremba la telefon...
   Bună ziua, îmi pare bine că v am găsit. Revista „Artă şi ambianţă” doreşte să vă facă o surpriză : consiliul nostru director s a gîndit să vă ofere pe viaţă o colecţie de zece tablouri   originale, evident   ale unor pictori contemporani. Sper că vă place pictura modernă ?
   Da, desigur, n am nimic împotrivă...
   Transferul acestor valori din fondul nostru către dumneavoastră se va face în baza unui contract. Poate ar fi fost mai bine dacă discuţia aceasta nu o purtam la telefon, ci ne am fi întîlnit, dar criza contemporană de timp ne împiedică să urmăm asemenea frumoase obiceiuri, lucru valabil şi pentru dumneavoastră, cred... Condiţiile sînt puţine şi clare : nu aveţi de plătit nimic. Singurele obligaţii sînt următoarele : tablourile trebuie păstrate în cea mai bună stare, nu aveţi voie să le vindeţi sau să le împrumutaţi unei alte persoane ; scoaterea lor din apartamentul dumneavoastră se va face numai cu aprobarea scrisă a revistei noastre ; în caz de deteriorare sau de înstrăinare va trebui să plătiţi despăgubiri, pentru aceasta este necesar să vă constituiţi un fond de garanţie ori să le asiguraţi. După moartea dumneavoastră tablourile se vor întoarce la noi, urmînd să fie dăruite altcuiva. Cînd puteţi trece pe la noi în vederea încheierii formelor amintite ? Asta era prea de tot, ce vor fi avînd toţi cu el ? De unde atîta bunăvoinţă faţă de un anonim ? De data aceasta trebuia să fie categoric.
   Vă mulţumesc foarte mult că v aţi gîndit la mine, sînt deosebit de onorat şi apreciez intenţia dumneavoastră la adevărata ei valoare, dar nu ştiu dacă nu ar fi mai bine să le oferiţi unei alte persoane cu preocupări mai apropiate de acest domeniu...
   Dacă nu doriţi tablouri, vă putem oferi, în aceleaşi condiţii, o colecţie excelentă, rarisimă aş putea spune, de sticle cu vin foarte vechi, vinuri din soiuri renumite ; dacă puteţi aştepta o clipă, am să vă citesc anii recoltelor şi podgoriile.
   Vă mulţumesc foarte mult, dar nu am condiţiile speciale de păstrare ce se cer în asemenea cazuri şi nu aş dori să aduc prin neglijenţă vreo atingere calităţii acelor vinuri... N aş vrea să interpretaţi aceasta ca o lipsă de politeţe, dimpotrivă.
   Nu vă faceţi nici un fel de griji. În această situaţie revista noastră vă face cadou o minunată colecţie de etichete de băuturi alcoolice şi nealcoolice, etichete de o calitate excepţională, doar un foarte bun cunoscător putînd să deosebească originalul de reproducere. Vă garantez că este foarte interesantă şi instructivă. Nu veţi avea de îndeplinit decît o infimă formalitate, nici o altă obligaţie, şi anume să ne daţi o declaraţie în care să arătaţi că nu doriţi să primiţi tablourile, şi colecţia de vinuri. Dacă nu am lua această minoră măsură de precauţie, vreun răuvoitor ar putea să afirme că nici nu vi le am oferit. La revedere, domnule Zaremba.
 Simţea că o să şi iasă din fire. Toată această neaşteptată solicitudine din partea unor persoane şi instituţii mai mult sau mai puţin cunoscute începea să l exaspereze. Ce aveau de gînd, se pregătea ceva, de ce toate astea, de ce nu l lăsau în pace ? Şi fiecare se aştepta ca el să fie nemaipomenit de fericit pentru propunerile făcute ! Era cazul să se neliniştească ? Prudent ar fi fost să rămînă în expectativă, să nu se angajeze în niciun fel, să aştepte, sa tragă de timp, era în avantajul său. Nimic nu trebuia sâ l forţeze să se grăbească sau să renunţe la felul sau de a fi ori la poziţia socială cucerită.
   Dacă mă mai caută cineva din oraş. nu sînt aici, pentru nimeni, indiferent cine ar fi.
 Hotărîrea luată, de a şi păstra şi apăra cu orice preţ anonimatul, îl incita ; se simţea acum mai sigur şi mai stăpîn pe sine. Ar fi dorit să facă o mică nebunie, aşa de unul singur, o trăsnaie, să şi dovedească sieşi că se mai bucură de libertatea omului pierdut în mulţime şi că mai este ignorat de toţi cei care trec pe lîngă el. Va putea să se plimbe în continuare liniştit pe stradă ; chiar asta avea de gînd să facă astăzi, va renunţa la autobuz şi o va lua pe jos, fără grabă, ca un pensionar, oprindu se ici şi colo, unde va crede de cuviinţă, în dreptul vitrinelor sau al chioşcurilor de tot felul. Va ajunge tîrziu acasă şi Mary va face scandal, unde ai fost, de ce ai întîrziat, nu puteai să dai un telefon, sau te distrează să mă ştii îngrijorată pentru tine, ei bine, află că dacă vei continua astfel voi găsi mijlocul pentru a te aduce pe calea cea bună. s ar putea să nu ţi placă, sper că ai luat la cunoştinţă. Aşa îi va turui, aprigă cum este. El îi va spune, dragă, astea sînt fleacuri, viaţa este frumoasă, sîntem încă tineri, să nu ne certăm, hai în oraş, mergem undeva la un spectacol, ]a care vrei tu. apoi cinărn la un restaurant de lux. iară să ne mai gîndim la economii, vom verifica încă o dată una din supapele de siguranţă ale existenţei noastre. Ea îi va răspunde îmblînzită, eşti nebun, te a căutat la telefon de cîteva ori. acum după amiaza, cineva de la institutul acela de viitorologie, vrea să discute neapărat cu tine. A insistat, rni s a părut a fi neliniştit. El va zîmbi enigmatic, va spune că nu l interesează deloc şi că, plecînd de acasă, vor evita situaţia penibilă de a nu răspunde la telefon. Ea nu va mai avea replică, vor merge în oraş şi se vor simţi minunat, iar el se va bucura sperînd că a scăpat din toate poveştile acestea încurcate cu un costum nou şi nişte cămăşi superbe dintr un material neobişnuit.